Cum sari de la una la alta (81)

Contemplația își soarbe obiectul pururi centralizat, intromis! Pentru a atinge spontaneitatea, e nevoie de ani întregi de eforturi și repetiții. Începutul sfârșitului = gloria (când devii stea). Căderea lui Humpty-Dumpty degajă o tristețe infinită, scumpă, comico-tragică. Un episod local condensează absolutul, semnificația ultimă (misterul romanescului condensat). Se dă jos și continuă să se miște (să se decupeze). Lovit la genunchi. Am căzut pe stradă. N-am fost cuminte. Puncte-puncte. Obiectele materiale sunt ca niște întrerupătoare ce pot fi manevrate. Sunt amorsate. Rolfilm. Baza percepției, a clișeului în succesiune axială. Muzica învăluitoare e pururi aproape și pururi departe. „Ochii tăi sunt reci, / Nu mai sunt ai mei, / A fugit tot cerul / Ce era în ei”. Libertatea de a te mișca, de a fugi, de a te învârti cu ochii închiși în spațiul muzicii. Dezamorsarea orientării vizuale, a analizatorului kinestezic. Te miști liber și conținutul rămâne în auz. Dacă văzul ar fi ca auzul! Muzica e aceeași (centralizată) pretutindeni, nu-i subminată de acumularea laterală în organele de simț. Intrare în emisie. Acoperă tăcerea. Obiectul se mișcă inteligent. Abstracție. Poți face abstracție de rest, concentrându-te. Poți locui numai în postludiu, în viitor, nu în prezentul insuficient. Mă văd pe culmile gloriei. Nu pot percepe prezentul, nu pot sta locului, blocaj. Singurătatea mă face să explodez, nu mă pot întoarce spre ea. Amintirile puse pe muzică, pe legile magnetismului armonic, ele fiind astfel asimilate, digerabile.  Perfecțiune neîncorsetată. Nadia Comăneci reală, cu zdrelituri pe braț. Travelling lent. Rulare. Rulou. Imaginația nu e inhibată, predeterminată de feedbackul biotic, de instinctul de conservare. Ființa = Posibilul. Cade soarele, cad stelele = Apocalipsa. Amesteci cu lingurița ceaiul în cană. Valurile numai în ochii noștri sunt mare. Desenul, fantezia, arta nu au granițe. Nu cauți să cunoști trecutul sau posibilul. Ele se dezvăluie singure. Arăți bine când te enervezi. Nu poate să se urâțească! Subversiunea semnificantului de către semnificat. Imaginea e reglată de la esență. Ecuația estetică fundamentală: atmosfera proporțională. Refuzul, schizofrenia, inhibiția reacționează prin moarte (cealaltă ieșire). Semnificația este POSIBILUL. S-a mișcat deja ceva. Tectonică în plăci. Serial. Nu mai ești în conflict cu actualitatea. A bate oceanul de lapte. Romanul se centrează în jurul unui personaj. Altruismul = unica acțiune eficientă. Rezoluția tensiunilor. În iluminare, nu există inerție a imaginii, totul curge. Polifonie. Gândești în imagini. Când vrei să vezi un lucru din spate, instantaneu perspectiva senzorială se mișcă. Decizie instantanee. Nuanțare. Naturalețe, autenticitate, farmec. Îngrijirea exteriorului se face de la sine. Cangurul sare.

Carmen Caragiu (1965-2015)