Despre educație și conștiință

Scopul educației constă în dezvoltarea echilibrată și conjugată a voinței, intelectului și afectivității. Dacă voința se dezvoltă în exces, se intră în raza de incidență a complexului puterii, dacă intelectul se extinde autist și supraponderal, se poate cădea în raționalism exacerbat, iar dacă afectivitatea domină absolutist peisajul psihologic, psihicul poate fi apăsat de gravitația complexului plăcerii. Conștiința fiind cea care nu îngăduie o evoluție unilaterală a ansamblului psihic, ea este cea vizată în primul rând de procesul educațional. Cu alte cuvinte, modelul fundamental al educației nu este un om cu voința hiperdezvoltată, iar intelectul și afectivitatea hipertrofiate, nici un om cu intelectul hiperdezvoltat, iar voința și afectivitatea hipertrofiate, nici un om cu afectivitatea hiperdezvoltată, iar intelectul și voința hipertrofiate. Modelul ideal al educației este omul cu conștiință, în care funcțiile psihice se dezvoltă într-o întrepătrundere armonioasă.

Carmen Caragiu (1965-2015)