Plonjeu.
Cascadă. A gândi este o acțiune, în eros. Atitudine = frumusețe. Dorință.
Pătrundere în adâncul inimii. Funcția altruistă a iubirii. Nu e nevoie să mai
ții cârma. Dumnezeu cunoaște inima fiecăruia, visele fiecăruia. Nostalgie.
Metaforă plasticizantă. Privire pasionată. Ochii lui întunecoși o țintuiau,
sorbindu-i fiecare linie a trupului. Albul ochilor îi scotea în evidență
pupila. Ce „vrea” pasiunea? Ce ura? Îndrăgostiții atârnă de cer. Cu prima
mișcare, se pune în mișcare întreaga simfonie. Căldură. Muzica are centrul de
greutate în amintire, în trecut (asociații automate cu imaginile nostalgice). Și
totuși, muzica ne învață să mergem. Nostalgia e „grea” și totodată dulce,
ușoară. Spațiu = elice, moț, „țâța” perspectivei ansamblului. L’autre? Febra
gândirii. Galop. Datul cu gura = sărut.
Datul de toți pereții = văruit. De-a v-ați ascunselea. Pierzi sensul. Absența,
căsuță goală. Punct mort. Ai pierdut sensul, aroma. Te duci după aromă, precum
câinele după miros. Sinteză calitativă, grațioasă. Vedere panoramică,
perspectivă de ansamblu, distanțare cu sens. Asterix. Corp aromatic. Noi
confundăm simbolul (reflexia) cu emisia directă a conștiinței de sine. Panorama
este extinsă asupra referentului material. Sensibilitatea se dă prin expresie,
căldură, empatie. Mișcarea mecanică, alăturarea, simpla juxtapunere nu formează
o expresie! În spațiul inimii. Hora. Inima arde spațiul gol, singurătatea,
masificarea, derealizarea. Resurecția imaginii. Iubirea nu face pași în spațiu.
Însumarea nu prinde esența apariției valului! Întoarcere cu fața. Ți s-a luat
un văl de pe ochi. Vin berzele. Aripi. Te port în mine. La orizont e dorul,
posibilul, chemarea, amintirea, învăluirea. Infiltrarea în inimă. Panorama
lumii (sinteza) ascunde un mister, o enigmă, o taină, un ochi, o neliniște. „Camera”
(Hitchcock) are tresăriri. Între suflete nu se pun distanțe. Relația nu-i de
contiguitate, ci de cuprindere reciprocă. „Golul” despărțitor nu intră în
sinteza picturală, în imaginea pictată cu sânge. „Îmtre buze și sâni, chiar și
pietrele prind aripi” (poem ameriindian). La linia oricărui orizont închipuit
ești tu. Proiecție. Acord. Te faci văzut. „Îndrăgostindu-te, vei vedea”. Te
percepi din afară, din orizontul estezic.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu