Capcana.
Răul se întoarce asupra ta. Secătuire de puteri, de conștiință. Blocaj. Scârbă.
Lespede, apăsare. Atmosferă închisă. Posesiunile se răsfrâng asupra celor ce le
posedă. Magnetism, inducție. Cochilie. Inhibiție. Greșeli de limbă. Pressing.
Depresie. Ceva forțat, contrafăcut, insuficient, inconsistent, incomplet,
tragic! Castrare. „De ce?” Drenare, limpezire, luminare a fundalului. A nu fi
prea meticulos, prea atașat de semn. Te-ai obișnuit să privești dintr-un anumit
unghi, să mănânci lucruri gata-digerate, să forțezi lucrurile. Forma
demonstrativă, perseverativă, prea exhibată e creația atașamentului. Sufletul e
îmbrățișat direct, nu prin simț kinestezic, nu prin reper (relativitate). Imaginația
nu-i „legată” de loc, de forma conținutului, nu-i complexată. Bătrânețea,
putrezirea e irelevantă. Sufletul e tânăr, verde. Inteligența nu-i posesivă,
nu-i copilul meu, ce-a ieșit din mine. Nu se cramponează. Autoironie. Sclipire.
Arta scapă de sub inducție, hipnoză. Imaginarul nu-i un spațiu al evadării. Întreruperea
timpului psihologic, curățarea de mâzga psihologiei. Feeria profundă,
music-hall-ul „înlătură asprimea trecutului și nu păstrează decât epura lui”. Scrierea
mizează pe o „slăbiciune” a cuvântului: aceea de a nu putea să se închidă în
limitele unui singur sens. În artă, ambivalența e necesară, pentru a marca
selectivitatea semiotică. Descriere expresivă, plastică. Ești în toiul poveștii.
Chipul este expresia sufletului. Într-un tablou totul rezonează, totul semnifică.
„A devia în afara cuplului fatal care leagă moartea de viață, opunându-le” (Barthes).
Ninge pe pian. Muzica te răscolește, te face să te simți alt om. Dorințele
prind viață. Să ne ferim de cercurile vicioase. Logica e pândită de
cantitativism (ignoranță), reducționism. Corpul se formează numai sub zodia (umbrela)
unei conștiințe. „Străinătate”. Aproapele are un chip necunoscut. Străin pe
pământ. Mister infinit. Ploaie în genunchi. Semnul = scris pe apă. Racord
instantaneu. Muzica îți sfâșie inima. „Luați, mâncați și beți...” Cuminecarea. Spălarea
picioarelor. Cel ce vrea să fie în Fiul să fie în urma tuturor.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu