Iad
= viermele cel neadormit, scrâșnirea dinților, legăturile cele nedezlegate,
strâmtoare, necaz, întunericul cel de nepătruns, tăierea în două, râul cel de
foc, blestem, ținuturile durerii.
Rai
= cămările de nuntă ale cerului, vistieriile cele împărătești, ocean nemărginit
de fericire.
Nu
faci pressing, nu împingi corpul să se schimonosească, să lupte, nu te agiți,
nu-ți condiționezi descărcarea nervoasă de instinctul de conservare.
Complicitate cu corpul. Eros = stabilitate, fosforescență, film, forță de
grație, flooding, turgescență. Imaginile naturale nu se ofilesc. Obosim nu să
trăim, ci să luptăm cu inevitabilul. Vrem să renaștem (să înviem) în corp
tânăr, în „leagăn”. Imaginea nu e inconsistentă pentru că e imagine, ci fiindcă
e construită, contrafăcută, pentru că nu se mișcă singură, precum trupul viu.
Uleiul se ridică la suprafață. Fiecare clipă e imortalizată, reprezentativă,
întipărită. Nici un amănunt nu e ignorat, nu se sare peste el, ca fiind
asimilabil aceleiași „stări de lucruri”. Variația de nuanță, mișcarea, filmarea
cu încetinitorul formează deliciile estetice. Developările fulgeră pre-reflexiv,
ca bioticul! Trupul e imemorial, adânc. Trupul lui Hristos! Corpul te urmează
ca o umbră, te ascultă, te înțelege, te aude, e în acord, se mișcă. Destinul
cel mai umil, neimportant intră în emisie. Tragedia unui om ridicol. Legătura
de sânge. Vocea tatălui meu. Nostalgia. Regăsirea. Tăticul meu pământesc. Pe el
îl aleg, oaia rătăcită! Creștinismul! Uriaș!
Unicitatea, adevărata realitate. A
nu o reduce la o obișnuință, la generalitatea unui tip. Mișcării apariției i se
opune mecanismul de reducție care leagă apariția individuală de o noțiune, de
un precedent, de o lege. Frumusețea ia ochii, atrage privirea fără să o
decepționeze. Se lovește în mod inexorabil de implacabilitatea morții. Îți
scoți pălăria. Adevăr participativ. Obiectul medicinei și al milei. Mila ori e
cosmică, ori nu există. Consult. Ai o bubă. Buba nu înseamnă decadență, ci
expresivitate, umor. Partea e „problema” întregului. Buba = particularul,
simptomul. Orice simptom se raportează la un individual. Trebuie să ne sensibilizăm,
să vedem simptomele pretutindeni. Puii = începători, ca și oamenii. Trebuie
să-i încurajăm. Buba se reflectă în expresia feței, se citește pe față, în
ochi.
Senzația robustă că te împlinești aici, în această viață, pe pământ.
Muzica din suflet se aude! Muzica te face să strigi, să te exprimi, să variezi
expresia: explozie
de claritate, de lumină, de particularitate! Muzica nu-i o „stare de suflet”,
ci o „stare de expresie”. Proust. Un fir de tarhon. „În căutarea timpului
pierdut”. Ce-ai vrea să fie se întâmplă. Aici se moare, filmare cu
încetinitorul, fundament ontognoseologic al percepției! Intuiție. A fi conectat
la sufletul iubit. A ghici sufletul. A-l percepe direct! Empatie. A ghici
calitatea particulară de care e saturată simțirea lui. Planete unul altuia ne
suntem. Muzica nu dă greș. Perfecțiunea, arta, expresia cizelată și susținută
nu-ți înșeală așteptările. Prin ochiul magic al camerei, al memoriei dilatate,
vezi!
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu