Vis
+ speranță = realitate, percepție, palpitație. Gust amar, pasiune inutilă.
Moartea. Gustul neîmplinirii. A fi iubit = a fi. A te „agăța” de cineva. Îți dă
„atenție”. Ești un nimic, un nimeni. Fading. Pressing temporal. Dependență de
frumusețe și tinerețe. Carpe diem. Inconsistență. Plictiseală. „Fructul oprit”.
Acidulare. Grație. Iubirea învinge spațiul. Acestea sunt problemele psihologice:
neputința sau puterea imanentă. În eros te frapează tăcerea clinică a materiei.
Orice proprietate e percepută ca simptom. Atmosferă. Lumea în roz. Monotonie
dulce. Tic-tac. Respirație. Durată. „Pregătește-ți scheletul, trebuie să căutăm
grabnic, dragostea mea, grabnic, profilul nostru fără somn”. Nuanță = expresie.
Forma de om trăiește în orice expresie a ei particulară. Visele de noapte.
Trecutul în mișcare. Chipul inert, legile fizice sunt represive. De fapt,
tăcere clinică. A alunga nepăsarea și moleșeala. Durerea și necazul adună
cugetul din toate părțile. O fată frumoasă și slăbuță ca o imagine, ca un vis,
ca o miniatură. Viscerele ușoare ca batista. Efect. Desen. Ochii atât de mari
și vaporoși, încât se văd de la depărtare ca de aproape. Cunoaștere prin
nuanță, prin dramă. Pentru ca o frază să aibă conținut, trebuie să perceapă
particularul (suprem semnificativ, dulce, spumos), nu generalul „gol”. Spiritul
descărnat nu are trup, pentru că se crede că senzorialul este o reflectare a
obiectului implicând un suport senzorial. Baza imaginii cică este suportul
senzorial, și nu imanenta esență ontognoseologică. „Imagism naiv”. Semiologia
vede mai profund. Emulsia invizibilă „developează”. Sinteza chipului ca esență
obiectivă eșuează. Ce a făcut perceptibilă
materia? Diagonala. Big-bangul. Senzorialitatea este blocată prin mecanism
metonimic de „moartea imaginii”. Fading. Oglinda se întunecă. Ecranul
aparițional nu e versus privitor, paralel cu privitorul (care-i reprezentat în
afara lui), ci e un spațiu locuit de prezență. Emisia spontană! Chipul uman
emite singur. Obiectualitate = natură! Sinteza se confundă cu însăși intrarea
în emisie coerentă, recurentă (inteligentă), neforțată. Nu e o întâmplare, un
incident fotofobic. Nu e o însăilare. Ideea, tipul = corelativ obiectiv.
Sinteza are loc la nivelul corelativului obiectiv. Ochiul se ridică (apare)
mereu la nivelul celuilalt ochi. Nivelul mării. Viul de suflet. Viața dincolo
de moarte.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu