miercuri, 7 octombrie 2015

Cum sari de la una la alta? (63)


Fantezia ia avânt. Imaginația tinde să fluctueze, să alunece liber în timp. Refularea = blocarea previziunii, a alunecării în timp. Pe dimensiunea „întinderii” în timp apar imagini senzoriale. Muzica lui Debussy (semnificant) se desfășoară în construcții vizibil aeriene și fragile, cărora le lipsește osatura. Înduioșare indefinită. Arta nu se teme să arate (să nu respingă) elementul refulat. Iubirea are nevoie de har, de dezlegare ontologică, de impuls cosmic, de formă, de finețe. Lichidul trăiește fericit cruzimea vaporizării. Brațe moi, slabe (salbe), de mucava. Mama îmi povestește cum m-a visat: „Erai îngrozită!” Ce bine-mi face! Principiul unitiv nu e principiul forței, ci principiul slăbiciunii. Am fi meritat moartea și ni s-a dat Învierea! Arta = săgeată slobozită din arc. Clipa se dilată. Mintea se relaxează alunecând în tunelul timpului, în viitor. Durata bergsoniană e prelungă, calitativă, ireductibilă la extensiune, la spațiu. În starea de hiperventilație imaginile nu se sting, semnificanții estetici se aprind! Căderea liberă are loc în timp. Legea lui Newton își dă drumul în timp. Timpul trece peste noi. Arta spațializează timpul, populează nedeterminatul cu personaje. Ora de catifea. Sublimul. Ploaie caldă. Mirosul mentei de apă (fericirea). Încetează calculele, grija. Clipele îmi par aievea veșnicii. Dualismul viu-mort dispare. Păduri de mărar = investire cu sens. Pătrunjelul are piciorușe gramaticale, e articulat (hotărât). „Capsa” ce aprinde umorul. Umor englezesc, „negru”. În artă, nu există decât trăire degajată (în abisul timpului) pe plan potențial. Conștiința definește ce este prin ce va fi. A schimba apa în vin. Discurs pentru captarea fericirii. Senzația fericirii e dobândită în măsura în care rațiunea cedează voluptății spirituale. Dorința de fericire vizează cu predilecție captarea planului exterior, al senzorialității, coincidența nevinovată, neîmpovărată de nimic, cu ceva din lume, salvarea elementului pierdut din vedere. Intruziunea inefabilului și a diafanului, suferință învăluitoare și adâncă, lipsită de concretețe în plan motivațional. Meșteșugul fabulos de a descoperi spiritul în imanența materiei. Spiritul se mișcă acum într-o lume în care materia nu-i mai rezistă. Materie penetrabilă și exprimabilă. Materializarea imaginarului. Unire a subiectului cu obiectul. A descrie în mod obiectiv o reverie înseamnă deja a o diminua și întrerupe. Nat se urcă cu pantofiorii în pat. Vigori, tării, alune în ciocolată. „Pântecul imens ca un balon / Sus, peste orașe de carton / Colorat mă poartă în bocanci, / Mestecând alviță de doi franci”. Slăbirea egocentrismului, a sclaviei. Plutire. Odihna atenției.

Carmen Caragiu (1965-2015)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu