miercuri, 14 octombrie 2015

Cum sari de la una la alta? (70)


Arta = lumea simulărilor. Febra creației. Delir de interpretare. Construiește în gol. Degajare tropică. Pătrundere în culoar. Dezarmare = interpretarea instantanee (dezirabilă) a aparenței (iluziei). Gura = inimioară în care se reflectă „ovalul”, inimioara întoarsă a bărbiei. Dorința consumată lasă loc automatismului (de direcție, de poziție, de co-ocurență) – atașamentul se transformă în aversiune. Nistagmus de fixație. Ochii se întind în gol. Oboseală. Nu mai există „sinergie afectivă”, „decodificare”. Muzica = „câmp”, cumulează toate vibrațiile ambientale, senzoriale. Egocentrismul e o fatalitate. Conștiința estetică nu-i aservită, întunecată de frică. O lacrimă sfioasă prinsă de-al dragostei fior. Durerea nu blochează expresia. Pacea naște acțiunea, pe când mai demult: acțiunea, pacea. Bancuri englezești. Cel cu: nu mă deranjează fața mea, pentru că sunt în spatele ei. Folosește-te de sugestiile muzicii. Sugestia = compresă cu albăstrele. Să nu te lezeze incontrolabilul. Relaxează-te în timp ce gândești. Nu gândi urât despre tine însuți. Mângâiere pe dos, netezire. Nu te mai zburlești. Sugestia este dezarmantă. În imaginile cinematografice este marcată mobilitatea camerei, desprinderea (dinamica dorinței, ochiul, ontologia retinei, dezaferentarea de rest). Camera sare ca gândul, ca puricele. Atracția afinităților. Gând la gând, ochi în ochi. Arderea etapelor, contracția timpului. „Albul în desime” (Nichita Stănescu). Receptorul nu e piatră de poticnire. Adevărul e undeva la mijloc. The show must go on! Expresivitatea (sunetul) iese fără să deschid gura, fără să mișc un deget. Atmosfera de film, înțesată de zgomote proxime, ce parcă provin din urechea spectatorului. „Inima” e pretutindeni. „Mama” – mă poartă în brațe până la adânci bătrâneți. A ieși din timpul obișnuit, linear. Învață ușor să danseze de parcă-și amintește. S-a născut „învățată”. Uneori ezit puțin în folosirea acestor cuvinte repetate, auzite de mai multe ori: iubire necondiționată. Am fost asurziți cu aceste cuvinte, încât vine un moment când ele nu mai spun nimic. „Calul de dar nu se caută la dinți”. Spectatorul = subiect zerologic. Așa cum nu te întorci spre corp, nu te întorci spre actor. Nu „urmărești” propriul corp. Personajul e „mai aproape decât corpul”. Nu ai nevoie de nici o evidență ca să-ți simți corpul aproape. Starea de non-diametralizare față de tine însuți. Ești iubit. Caleașca se îndreaptă în direcția ta, trece prin tine. Rezonanță în auz. Vântul orb lovește-n ferestre. Urme de frumusețe. Frumusețea = parfum tropic. Vorbire tropică, în limbă străină. M-a atins moartea. Toate culorile deveniseră oranj. Groaza de nimic. Materia fără formă nu mai e nimic. Ei vorbesc despre „mine”. Au în ei luminițe, lumini. Ce înțeles cald, concret are întâlnirea! A-și lua inima în dinți. Dispoziția îndrăgostitului de a fi pentru altul, de a trăi pentru altul. Echilibrare dinamică. Infinitul = cuvânt dezamorsat. Este receptat pozitiv, ca „durată” fecundă.

Carmen Caragiu (1965-2015)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu