Om
de treabă. În firea lucrurilor. Natura chemării care se naște în subconștientul
unui om. Ambiție. Supraîncărcare inutilă. Suferă de o complicare a lucrurilor
preaplină și doctă, de un preaplin de detalii care nu duc la adevăr, ci poate
la noi ipostaze care nici ele nu duc nicăieri. Tobogane de resturi menajere
(aruncate la marginea orașului, în subconștient, ca să nu ajungă la simțuri).
Ruinele nu mai aparțin nimănui! Faptul că nu ai nimic legat de picior, de gât,
piatra de moară, nimic nu lași în urmă, te propulsează! Nu lupta cu
developările: parfumul
de trandafir atrage albinele. Nori de particule ce formează un gard. Numești
asta realitate? Fără coincidențe, viața este monotonă ca un tren ce merge pe
șine. Recuperăm timpul pierdut. Animalele au alte motivații decât oamenii. Ele
nu sunt complexate de frumusețea sau urâțenia lor: privesc în sus cu aceeași
seninătate, cu același curaj. Își expun ochii frumoși. Cred în bunătate. Nu au
mijloace de apărare, ca și copiii, în afară de mila, simpatia și umorul omului.
Ceasul: tic-tac,
tic-tac. Viața a intrat în linie dreaptă. Am intrat în ultima jumătate a vieții: în
linie dreaptă, pe plan înclinat. Moartea, bătrânețea se întrevăd la orizont.
Cauza grijii este existența potențială a elementului refulat (potențialul
negativ). Acțiunea continuă să se desfășoare în plin vertij (rocadă). Simți că
te miști pe plan imaginar, fără să te miști corporal. Vis treaz. Rocada s-a
petrecut și se petrece continuu = îți ia o greutate de pe piept, îți ia pernița
cu muștar de pe piept, degajă respirația. Semnificantul și semnificatul se
suprapun. Plăcerea estetică este un efect imediat, miraculos. A făcut „scânteie”.
Spațiul psihologic se transmută în spațiu estetic. Respirație gură la gură.
Înnoirea corpului. În artă, sugestiile de intensificare, de amplificare prind,
deschid culoare. Injecție informațională. Verde crud! Erosul nu cunoaște „golul”.
Baia de sugestii îl scaldă. A respinge înseamnă a resimți golul. Dragostea are
natură învăluitoare, ca și muzica (partituralul). Cea mai drăgălașă este
moartea explicată copiilor, la modul cel mai plastic cu putință. Raiul
cățelușilor ce nu știu că mor, al iepurașilor. Cochilii uriașe. Lemn moale. Muzica
pătrunde la infinit. Oricât de jos ar coborî, are legătură directă cu
infinitul.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu