Starea
de spectator e incompatibilă cu „mersul lumii”. Nu există recul, implicare
psihologică, nevoie de afirmare, de „mască”, condiționare de părerea
celorlalți, ce duc la deformarea gândirii, fluctuația imaginii, criza de
imagine!
Fericirea
este fundamentată pe o serie de paradoxuri, având o înclinație spre absolut și
spre veșnic pe care nici o formă din lume nu o va putea satisface.
Dumnezeu
scoate oile din staul și numără până la unu (le cheamă pe nume). Persoana nu-i înregimentată.
Numinosul = năsturelul de la piept.
Complacerea
în minciună este cauza durerii psihice, a consumului. Câte gânduri, atâtea
role. Corespondențele sar în ochi = arteziană.
Forța
de muncă subordonată economiei, competiției, ridicării țării = prestigiu ce
folosește doar unora. „E prea mult. Nu mai pot! M-a doborât. Mi-a luat tot ce
am. Cât o să mai pot DUCE?” Costul vieții. Forțarea ritmului biologic, vital.
Durerea e de neînțeles.
Simbol = dren. Totul a fost pregătit dinainte. Negentropia miraculoasă = ventilator al învierii.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu