Criza
de imagine. Veleitarismul urâțește. Pentru a grăbi scurgerea apei din plămâni
și din stomac, se fac manevre de apăsare puternică, cu ambele mâini pe coaste,
la baza toracelui înecatului. În artă, simțurile nu rămân suspendate în gol.
Conștiința nu mai transportă lesturi. Tonusul de tracțiune este eliberat din
jug. Amintirea e verde, pururi tânără. Ești ca un pansament pe mintea mea. Cu
cât vrei să ieși în evidență mai mult, cu atât ești mai urât (piedică în calea
altora). A atrage tu atenția = a-i exclude pe ceilalți. Apă de colonie.
Staniol. Ursuleți de pluș. Amintirile trec în față, strălucesc ca sângele la
soare. Durerea trecerii = semnificat subversionat de semnificant. În muzică,
trecutul se deblochează. Efectele polarizării: un pumn de îmbogățiți și o masă
de sărăciți. Punguță cu doi bani. Burtica = desiș. Câte nu găsești acolo!
Metafora = parașută. Ochii: cărbuni aprinși, jar mistuitor. Mintea moțăie.
Căști la urechi. Bucșă și bornă. Freză. Meșă. Mintea se odihnește zburând.
Concurență expresivă. Principiul deformării: a deplasa elementele, a le
modifica ritmul, a aduce în obiectul însuși elementele exterioare care l-au
modificat. A opera această modificare prin intermediul planurilor și volumelor
înseamnă a face să pătrundă printre planurile și volumele obiectului planurile
și volumele obiectelor înconjurătoare și invers. Mișcare de volume și de
suprafețe care se întrepătrund unele în altele în concurență vitală sintetică. „Sunt
de ajuns câteva tușe de penel ca să întrevăd întreg tabloul, pentru că eu
însumi sunt pictor și ochii îmi sunt plini de culori”. Eliberarea fluxului
sanguin. O muzică scufundată-n memorie. Racordare în prealabil a câtorva
planuri aparent disparate. Rima imagistică între „ochiul de apă” și „ochiul
femeii”. În spațiul unui „punct” (Gestalt) = o bucătărie și o cameră,
dilatație, culoarul somnului profund. Montajul nu schimbă direcția, ci developează
rolfilmul. A ieșit de acolo cu capu-ntre mâini. Râde că are cercel, că are
umăr. Gândurile nu pot fi oprite (morișcă). Gândurile nu înseamnă nimic. Arta
nu înseamnă a „ține”, a condiționa. Conștiința estetică are suc. Imaginația
estetică nu se developează psihologic. Subliminalul este drenat. Presiunea elementului
refulat, oboseala, orbirea, surmenajul, stressul, simptomele se suspendă.
Partea reflectă întregul. Metaforă = „operarea” realității cu mână ușoară. Te
ridici în capul oaselor. Lifting continuu. Emulsie. În această atmosferă
înflorește poezia insolită, nostimă.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu