Cum sari de la una la alta? (52)

Mecanismul cinematografiei = analiză a diferitelor stări și poziții a părților care compun o realitate, astfel încât din reprezentarea stadiilor succesive ale gestului sau ale deplasării să rezulte în fața ochilor privitorului iluzia mișcării. „Tramvaiul care trece intră în case, care la rândul lor se năpustesc în tramvai contopindu-se cu acesta”: futurism – subiect de râs și de amuzament pentru mulți (Ardengo Soffici). Vezi estetica fragmentului: subordonat unui acord total, mai vast, având un centru necesar, găsindu-i logica lui perfectă, rațiunea lui de a fi în dezvoltarea, în prelungirea, în extinderea către acel centru, calculat de artist în momentul în care a conceput opera ca ansamblu. „Regele a murit. Trăiască regele!”. Aceeași lume, cu „semne” pe frunte. Spiritual nu înseamnă abstract, șters, ci concret, natural (vezi Mircea Eliade, „Despre fericirea concretă”). Îngerul inimii mele. Inimă rănită. Suplement. Sângele care curge nu se asimilează ideologiei depresive, ci peisajului cu fluviu în asfințit. O căsuță mică, mică pitită printre ierburi. Sunetele te atrag în înaltul cerului. Acolo, ciocârlia e lângă auz. „Și auzul o-ntâlni / Tocmai lângă ciocârlii”. Prezență = se aruncă-n cer ca pe podea. Mintea se dă în leagăn. Ploaie cu stele. Auz de departe. Depărtările se apropie. Singurătatea cântă. Dialogul amintirilor. Absență-prezență. Dinte de lapte. Dacă pleci, nimeni n-ar putea să-mi umple viața în lipsa ta. Fericirea este înlăuntru. Înaltul cerului = aici. „Neîmplinire” dulce. Pentru că e un vis, trebuie să ți-l realizezi! Să nu uiți să fii fericit. Cultivă fericirea, vertijul. În contemplație totul e ușor, dulce. Femeia e o bucurie din care înveți să mori frumos. Ți se ia un văl de pe ochi. Ceilalți sunt brațul tău drept. Sar reflex în ajutor, ca propriul tău nerv. Îți fac loc. Fructul instantaneu al clipei. Mi-a amorțit măseaua. În artă, clipa se dilată. Trecutul răsună muzical. În timpul muzicii, nici frunza nu mișcă. Nimeni nu zice nici pâs. Am sunat doar ca să-ți spun că te iubesc. Sunt în inima ta. Mi-a făcut mare plăcere să-mi revii în gând. Nu lași nimic în urmă. Nu te întorci înapoi. Să-ți aduci aminte unde ești, să te trezești. În artă, nenăscuții și morții continuă să vorbească. Vorbesc despre mine moartă. Am murit, am adormit. Gropiță: ce cuvânt! Te strig pe nume. Răsărit-a primăvara.

Carmen Caragiu (1965-2015)