“Miracol!
Expansiunea! Forță incredibilă a cuvântului. ‘Corabia Beată’ – cea mai frumoasă
și mai ‘puternică’ poezie pe care am citit-o, în stare să-mi împrumute energia
MĂRII! Am citit-o de vreo zece ori și nu mă mai satur” (Carmen Caragiu).
" (...) Eu
în POEMUL MĂRII mă scald de-atunci, ca-n lavă / Lactee, ce din veacuri, talaz
după talaz, / Bea verzile azururi în care, pală navă, / Un înecat coboară, cu
fața în extaz / (...) / Visat-am noaptea verde topind zăpezii zeghea, / Sărut
urcat alene spre ochii blândei mări, / Neauzite seve cum circulă și veghea /
Albastrelor fosforuri încinse în cântări! (...) De vreau în Europa ceva, e o
băltoacă / În care, sub amurgul cu-mbălsămatul strai, / Trist, un copil pe
vine, pătruns de frig se joacă, / La apă dându-și barca – un fluture de mai. /
Eu nu mai pot albastre și lâncede coloane, / Corăbii cu bumbacuri din urmă să
petrec, / Nici să plutesc sub ochii cumplitelor pontoane / Și nici prin măreția
drapelelor să trec" (Arthur Rimbaud, “Corabia beată”, trad. C.D. Zeletin).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu