luni, 17 august 2015

Scrisori imaginare (7): Corpul – problema cea mai spinoasă a filozofiei și a teologiei și una dintre cele mai dificile probleme de psihologie, totodată





Dragii mei, scumpă A.,

Ruptura dintre materie și suflet este o mutație ce a distorsionat tot universul sufletesc, l-a rupt în două. Corpul este problema cea mai spinoasă a filozofiei și a teologiei și una dintre cele mai dificile probleme de psihologie, totodată. Ce este „corpul”? Deși simțim că ne aparține, ne identificăm cu el, totuși, acesta pare a avea o existență autonomă, ruptă de necesitățile sufletului. Face cu adevărat parte din noi? Adevărul e că, în tot ceea ce are el mai fundamental, corpul nu face parte din noi, nu e propriu-zis al nostru. Celulele au o viață a lor proprie, un viu individual care este orientat să constituie corpul uman prin aderență, prin sincronizare. Corpul este, așadar, o existență de relație, nu un obiect. El se constituie și se deconstituie prin viața elementelor, a lor proprie.
Faptul că am uitat de acest lucru e grav. Nutrim față de corp un sentiment de posesiune acerb. Singurul care ne aparține cu adevărat este sufletul nostru. Acesta are și el un chip, este o ființă în mișcare vie. Comunicarea cea mai reușită, cea mai deplină este aceea prin suflet. Căci sufletul se manifestă ca existență vie, indivizibilă și indestructibilă.
Corpul, însă, e mai mult decât o energie a sufletului. Fără natură, fără elemente, fără „ceilalți” nu se poate alcătui un organism. Iar elementele au și ele un duh al lor, intim, o sensibilitate, a cărei funcție principală este participarea. Valența intimă a participării multiple e la baza realității numite corp. Corpul e o rețea de voințe, de sensibilități. Aceasta e electricitatea care îl animă, prin motivația legăturii materiei cu un suflet. Cuvântul „materie” nu e deloc potrivit cu adevărul din spatele acestei noțiuni, ce sugerează, în mod fals, o existență fără subiect și un monism spațial. Materia e de fapt o realitate plurală, o rețea de participații vii, o aglomerare de intenții. Medievalii vorbeau de „duhul pământului”.
Materia moartă e desfacerea unei rețele, prin pierderea legăturii elementelor cu sufletul. Noi trebuie să avem clare în minte aceste reprezentări. Trebuie aerată, afânată imaginea materiei, pentru ca să ne raportăm corect la realitate.
Înmormântările, învelirea corpului în giulgiu își pierd treptat semnificația, riscă să fie percepute greșit. Memoria de sine nu se păstrează prin corp. Descompunerea nu trimite la „cel ce a fost”, ci la mișcarea elementelor care se rotesc. Trebuie privit înainte, tot înainte, căci ceea ce curge se spală.
În condițiile căderii, după ce au muncit o viață, elementele caută odihna.
Ocultismul, însă, caută – fără să știe ce face – să manipuleze sensibilitățile elementare. El vrea să oprească mișcarea naturală, să o țină în loc, chiar să întoarcă timpul printr-o forțare antinaturală. Cele ce sunt angrenate în spiritism sunt în primul rând elementele, sensibilitatea de substrat a materiei. Și elementele au o memorie, în spațiul lor intim se formează imagini, concexiuni. Dar mișcarea în sens invers acelor de ceasornic naște viziuni oribile, cum ar fi, un mort în giulgiu sau un schelet care se ridică în picioare. Aceste imagini provin, în parte, din memoriile microființelor agresate, care încep să se agite lăuntric, generând haos, coșmare.
Sufletele defuncților nu-și mai pot însuși corpul în care au trăit, nu mai pot reveni pe pământ, pe acest pământ. Apariția unei fantome cu giulgiu pe față exprimă o presiune asupra imposibilului, și totodată o inconștiență.
A presa asupra unui alt suflet, a încerca să-l posezi și să-l manevrezi ca pe un obiect al tău, răpindu-i libertatea, e o răutate enormă, drăcească. Nu trebuie să presăm în primul rând asupra materiei, pentru că ea e o existență vie și diferită de a noastră. Are mersul ei. Liberă va veni la noi, atunci când Dumnezeu va hotărî.
Ocultismul e exercitarea celui mai hidos spirit de posesiune. Și îngrijirea excesivă a propriului corp, sub aspect fizic, echivalează tot cu a exercita presiuni psihologice, generatoare de reacții adverse.
În clipa când apare o fantomă, trăim cu o senzație de apăsare difuză de jur-împrejur. Atmosfera devine sticloasă. Se simte anomalia, magnetismul rău, presiunea psihologică. Câinii latră. Curenți de aer negativi încep să circule prin aer. Iată: atmosfera se electrizează, se încarcă, elementele se ciulesc, se simt profund agresate. Spinul de rotație se răsucește în sine ca într-un laț de spânzurătoare. O perturbație profundă are loc la orice nivel. Fenomenele paranormale (zgomote, răbufniri, ciocănituri, mișcări prin aer) se explică prin reacția anormală a materiei, dovadă chiar a sensibilității lezate dinlăuntrul ei. Adesea, materializarea unei imagini fantomatice reprezintă o suferință intimă a elementelor, încărcate de memorii negative (să nu uităm că ele au făcut parte din corpul care a purtat, o viață întreagă, un suflet). Înțelegerea psihologică a conexiunilor subtile dintre toate straturile existenței ne e de mare folos pentru a ști cum se cade să reacționăm în fața unor astfel de situații.
Memoriile elementelor, ele însele se pot developa, pot crea imagini în mărime naturală. Un timp, particulele mai păstrează încă legătura cu sufletul căruia i-au slujit o viață. Dar, de regulă, fenomene de acest fel se petrec sub acțiunea unui gând uman obsesiv, sau sunt induse de o influență demonică.
La moarte, privind către un corp părăsit de suflet, să nu ne gândim că este părăsit și de viață. Să ne luăm rămas-bun de la microființele care au slujit atâta timp acest lăcaș și să le îndemnăm: „Luați-vă zborul, păsărelelor!...” Așa e bine să facem. Ne va fi de mare folos. Vom avea relații bune, calde, cu duhul elementelor. Acesta e piticul din poveste, gnomul fantastic care la vreme de necaz ne ajută. Haide să le dăm alt nume elementelor (cuvânt nepotrivit). Să le zicem „hobiți”, piticuți nevăzuți. Să ne gândim la ele în cuvinte de basm, adică, nu altfel decât potrivit adevărului.

vă port în inima mea,

Ludwig

Carmen Caragiu (1965-2015) 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu