Episodul
cu fantoma ascunde multe taine. Era un spirit bun, sau rău?, te poți întreba.
De ce a venit? Ce dorea? A fost ceea ce se cheamă o percepție extrasenzorială.
Dovadă: tu vedeai ceea ce alții, nu. Nu vedeai cu organele de
simț fizice, ci cu facultățile de percepție extrasenzorială. Aceasta e o vedere
mai directă, nemediată de acțiunea propriu-zisă a organelor date.
După
moarte, toți vedem altfel, prin altfel de facultăți decât cele pe care le știm.
Aparițiile, însă, ascultă și ele de legile căderii. Nu tot ce-i paranormal e
bun, asta se știe. În paranormal, în ocult, șade rădăcina răului. „Apariția” e și
ea o imixtiune nedorită în viața cuiva. E o manifestare energetică. Toate
manifestările cu dominantă energetică pornesc de jos în sus, din materie spre
suflet. În mod uzual, noi percepem prin creier, nu direct prin suflet. Am
pierdut starea de perfecțiune, când sufletul vedea direct, fără medierea de
mașină a creierului. Determinismul cerebral e consecința căderii. Prin acest
determinism, se limitează enorm funcțiile psihice și libertatea mișcării
spirituale. Ca o mașină, creierul nu poate îndeplini decât un număr limitat de
operațiuni, și acelea banale, instrumentale.
Creierul
e ca o mașină ce coordonează adaptarea la mediu. De aici ce deducem? Creierul e
„copilul” unui anumit mediu în care el se dezvoltă, e produsul unui anumit
model de lume. Lumea căzută, cu nevoile ei adesea penibile! Creierul
coordonează organele, motricitatea și sensibilitatea, cu intenția fundamentală
de autoconservare, de autoapărare a organismului. Un organism expus, agresat,
destinat luptei pentru existență. În loc de unitatea originară de reacție, avem
acum de-a face cu o contradicție de reacție, cu teamă anticipată și stress
perpetuu. Fiind în contradicție cu exteriorul, neavând lumea lui, sufletul
trăiește cu angoasa ciocnirilor, cu spaima de invazie, de năvălitori. „Aparițiile”
nedorite sunt și ele tot agenți pe filiera acestui mod de existență
distorsionată, descris mai sus. Ocultismul exacerbează scenariul agresiunii din
exterior. Spiritismul se declanșează, culmea, prin ședințe, cu ajutorul unor
manipulări aproape tehnice, obiective. Tehnica e aici agentul uniformizării,
când prin legi mecanice obținem o manifestare într-un loc anume, care-i al
tuturor și al nimănui. Fiind al tuturor și al nimănui, iar noi, prin corp,
făcând fatalmente parte din el, de aici deducem că suntem oricând expuși
agresiunilor din exterior. N-avem refugiu în afară. Nici un loc nu ne aparține.
Putem fi loviți din orice punct. Ocultismul se ambiționează să contragă lumile
într-un punct, să guverneze prin uniformizare, prin teroare.
Lumile
ideale sunt altfel, ca niște cochilii pentru spirit. Ele ne apără, ne învelesc,
ne protejează intimitatea. Nu sunt locuri comune. Dimpotrivă, lumea prin cădere
a fost modelată ca „loc comun”, unde corpul e centrul, iar coordonator,
creierul, și el, o biată rotiță într-o rețea infernală. Un creier excitat de
medicamente deschide ușa (pentru că totu-i loc comun, nu?) altei „dimensiuni”,
care se încrucișează și ea cu cele în care trăim, deja. Într-un punct, se
încâlcesc toate, năvălesc toate. Conflictul sufletului cu exteriorul se
acutizează. El nu se mai recunoaște ca o posibilă existență-în-lume. Lumea îi e
ostilă. Exteriorul devine parcă din ce în ce mai mare, pe când sufletul, din ce
în ce mai mic, până la dispariție.
Ocultismul
nu are nimic de-a face cu spiritualitatea, cu viața duhovnicească. E, din
contră, un materialism dus la extrem. Materialismul aduce cu sine distrugerea
chipului materiei, transformată în „loc comun”, în țintirim cosmic. El
decuplează materia de la legătura ei cu sufletul. Acesta e materialismul.
Comunism ontologic! „Locul comun” semnifică opusul unui univers sufletesc.
Forțarea
„materializărilor” în ocultism n-are alt sens decât reîntoarcerea la „locul
comun”, într-un stadiu materialist și agresiv al existenței. Ca și OZN-ul,
fantoma apare cel mai ades fără să transmită nici un mesaj. E o apariție
guvernată de irațional, de atracția unei gravitații căzute, aplatizante,
reducționiste. Mai degrabă, apare ca să înfricoșeze, ca să „ia locul” altuia. Acest
„OZN” uman nu trebuie să ne sperie. Înțelegând obiectiv și filozofic cum stau
lucrurile, care e legătura dintre aceste manifestări și structura generală a
existenței căzute, ne vom liniști. Lumea sufletului se va reface. Natura se va
mântui, va ieși de sub vraja rea în care a fost aruncată de păcat. Să fim
fericiți că am fost aleși pentru această misiune. Vom fi apărați. Sfinții vor
răspunde chemărilor noastre. „Stau la ușă și bat”, zice Domnul. El nu vine
niciodată nechemat. Respectă infinit libertatea și intimitatea.
Somn
ușor, în spațiul cel mai intim și variat în răcoare, pe care îl visezi.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu