Din
nimic, își dă ochii peste cap. Conștiința intră în chenarul negru. Turn de fildeș. Reflexul, ritmul vine singur. A trage
linie, a aduna. Ecranul e o tăietură perfectă. Doliu. Tăietura morții. Umor
negru. Nodul în papură = piperul. A atinge coarda sensibilă. Arta = savoare
purificată, paradoxală. Criză de limbaj. Punct mort. Scara valorilor. Ce e bun
e înainte. Un pas mai departe. Toarnă totul în limbajul devenirii.
Stereohologramă. Logica analitică se aplică (!) la himere. Putred în Danemarca.
Cănuță om-sucit. Frumusețea fizică sare-n ochi pre-reflexiv. Frumusețea
spirituală e intermediată de expresie, dezavantajată de aparențe, luată drept
altceva. De-a bușilea. Cade cenzura, liniaritatea semnului lingvistic, funcția
fonemului slăbește. Tonul face muzica. Noaptea e mică (personificare, copilaș).
Luna = regina nopții moartă. Ispitele vin în perechi. Apa sâmbetei. Arta
salvează subliminalul. Logos rotunjitor. Auz tropic. Colaj oniric. Breșa s-a
închis. Ca o rană, ca o carte. Egocentrismul detestă singurătatea. Are nevoie
de ventilator, variație, să-i alunge gândurile. Arta nu rupe-n două, ci oglindește
ceea ce este. Valoarea infimului, a minimului intuibil. Arta = realizare
instantanee, reflectă originea.
Carmen Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu