Mare
e puterea rugăciunii. Și mai ales cea a împreună-rugării. Când ascultați Missa
Solemnis, ca pe o liturghie, și eu sunt cu voi acolo, eu însumi ascultând.
Uneori,
viața pare că se scurge pe lângă noi foarte lent și anevoios, dar asta
reprezintă, câteodată, binecuvântată, voia lui Dumnezeu de a opri în loc
timpul, pentru a suda astfel legături discrete între văzut și nevăzut, pentru a
ne aduce și a ne strânge aproape unii de alții. Aceeași liturghie, des
ascultată, ne-a făcut să explorăm, de fiecare dată, ce înseamnă puterea
simțirii de a se reînnoi veșnic. Dumnezeu are grijă de noi, ne ferește pururi
de ce ne-ar putea grav vătăma. Ca o barcă viața alunecă între maluri pe ape
pline de mărăciniș și bolovani. O mișcare greșită a vâslei ar putea da curs
unei rătăciri fără ieșire, absurdă, ca o scufundare lentă în mlaștini.
Mâna
Domnului a stat lipită de mâna noastră, cât am vâslit. Ne va duce la liman.
Orice drum însemnat e greu, dar să nu uităm că menirea lui e eroică, mai ales
când se confundă cu o misiune de asemenea proporții. Să ne rugăm pentru
sănătate, pentru a ajunge aproape de familia prietenilor noștri, împreună cu
toți copiii. Să ne îngăduim unii pe alții, căci timpul e scurt și
responsabilitatea imensă.
Ludwig
Carmen
Caragiu (1965-2015), 9 Ianuarie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu