Poate
nu v-ați dat seama, dar eu am fost astăzi prezent lângă voi, cu voi,
dedicându-vă „ziua mea”, vouă și copiilor. De fapt, este vorba de ziua nașterii
mele pe pământ, căci există și o zi a nașterii mele pentru cer. Am fost fericit
cum n-am mai fost pe pământ, printre oameni. Casa voastră este un „staul” sfânt
al nașterii Naturii pentru cer. Odinioară, ieslea Domnului a fost încălzită de
sufletul și trupul necuvântătoarelor. Astăzi, Dumnezeu le binecuvântează din
plin și gestul Său întinde parcă un arc al recunoștinței peste timp. Aurelia,
auroră a vieții, dar al surâsului, ca și al lacrimilor nesecătuite, cea spre
care botul mieilor, privirea păsărilor se ridică având o deplină încredere, ca
și când te-ar cunoaște dintotdeauna!...
Întâlnirea,
ca și despărțirea (de fapt, o Înviere trecând prin moarte) rămân pentru
totdeauna întipărite în adâncul sufletelor înveșnicite, în memoria de aur a
istoriei care se varsă în veșnicie precum un fluviu în marea cea mare.
Din
nou am străbătut istoria vieții mele cu povestea dureroasă a propriei Golgote.
(Vă rog, astă-seară să puneți în surdină „Eroica”, s-o reauzim împreună...) Era
o iarnă geroasă ca ziua de astăzi, atunci când într-o trăsură, în cămașă,
învelit cu un pled sărăcăcios ca un lințoliu, mă întorceam spre casă. Am făcut
cinci ore pe drum. A doua zi, făcusem febră aproape cu delir.
Ieșind
din această poveste astăzi rememorată (căci nașterea și moartea pământească
sunt strâns legate, în memorie), m-am trezit la voi, lângă paharul cu suc de
portocală. Am ciocnit cu voi. Vă mulțumesc. Am fost primit ca un frate și ca un
părinte, cu adevărat. Nemuritoare prietenie ce trece dincolo de viață, fii
binecuvântată!
Beethoven
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu