Infinitul calității se reflectă în virtuți

Binele, virtutea nu sunt epuizabile, nu presupun atât cantitate, cât calitate. Infinitul calității se reflectă în virtuți astfel încât virtuțile nu apar consumabile, ci potențatoare ale înaintării infinite (epectazei) în câmpul tainei dumnezeiești. De aceea, când cineva spune, de exemplu: „Ajung la limita răbdării” nu are în vizor virtutea nelimitată a răbdării, ci o răbdare imaginată, construită, autoimpusă, marcată de un deficit de participare la infinitul virtuții dumnezeiești. Virtutea nu este, așadar, un segment mărginit sau o linie frântă de trăire și participare, ci o linie nesfârșită, vibrantă, modulată de har, ce se constituie ca o legătură între infinitul interiorității creaturale și suprainfinitul divin.

Carmen Caragiu (1965-2015)