Senzația de zbor e intim legată de cea a picioarelor care plutesc... Omul care e o ființă pedestră și verticală, cu un centru de greutate riguros fixat, privind la pasăre simte că vine cu capul în față, își pierde echilibrul, se prăbușește... Fuga centrului de greutate ar fi o prevestire fatală, dacă n-ar fi compensată de fiorul subit al plutirii localizat în picior. Când piciorul plutește, el contrabalansează capul... Adevăratul deliciu al zborului nu e dat de imaginea înălțării, cât de cea a răsturnării plutitoare, a plonjeului posibil. Să privim la fleandura de picioruș din urma păsării ce ia viteză în zbor. Mai mult decât perspectiva deschisă de aripi, ce impulsionează, probabil, meditația de tip simbolic, impresionează fărâma de gheară ce se strânge - asta mai mult simțim decât vedem - din pură inerție. Acest punct nevralgic al tabloului hrănește ceea ce un estetician actual a numit intuiție nervoasă, deosebind-o de intuiția simbolică. Organul intuiției nervoase seamănă cu broasca. Broasca nu vede decât lucruri în mișcare. Ea se poate hrăni doar cu acei țânțari care încep să se miște. În acest sens, intuiția are nevoie de puneri în abisal mișcătoare pentru a ajunge la pradă. Ea rămâne oarbă la simbolurile statice. Am parafrazat. Știu că iubiți alpinismul. Îmi permit să vă întreb: ce-ar fi ascensiunea neamenințată de primejdia răsturnării?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu