De departe cea mai complexă interpretare a Concertului pentru vioară și orchestră de Max Bruch,
cu violonistul Isaac Stern, considerat de mulți cel mai mare violonist al
tuturor timpurilor, alături de dirijorul Eugene Ormandy, un nume ce nu necesită
comentarii, conducând Orchestra Philadelphia. Nu veți regreta ascultând această
inegalabilă versiune, care adeverește din plin afirmațiile făcute de Menuhin în
“Muzica omului”, referitoare la miracolul muzicii.
Decalajul dintre vocea de fundal orchestrală și vocea solistă e cum nu se poate
mai bine evidențiat. Acesta-i marele avantaj al muzicii, greu de recuperat prin
artele cuvântului, anume simultaneitatea vocilor, a stărilor de spirit
contrastante, care fiecare are semnificația ei și care nu se stânjenesc unele
pe altele, în curgerea lor liberă și nevătămătoare. Concertul de Bruch a fost pentru
Octavian Paler, dupa cum însuși mărturisea, lovitura de pumnal care i-a deschis
inima pentru o iubire pe cât de puternică, pe atât de neconsolată, cea față de
muzica clasică. Cel mai analist dintre sceptici și cel mai sceptic dintre analiști,
l-am numit pe Octavian Paler, a fost un suflet rănit de moarte de muzică, așa
cum a mărturisit. Polifonia ca idee multiplu aplicabilă, spunea un estet, e
cheia oricărei frumuseți, cu expresie întotdeauna ambiguă, multimodală.
Carmen Caragiu (1965-2015),
17 Octombrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu