aerob – anaerob în artă

Da, îmi place artistul, Drazen Pavlovic. Propune o pictură care nu recurge la artificii și distorsiuni sistematice de construcție, la rebusul complicat al lecturii. De exemplu, aici mă refer la excesul de contiguitate în detrimentul selecției. Ca să fiu cât de cât explicită, e vorba de așezarea alături, unele lângă altele, ca și lipite în spațiu, a unor stări și lucruri ce nu pot exista de jure și de facto decât separat, pe verticală, care e axa selecției, verticală. Renunțarea totală la principiul selecției, în fond la principiul terțului exclus (ori, ori) riscă să genereze haos, aglomerări necredibile, senzație de irespirabil. Forme tasate unele de altele, un alfabet greoi, o sintaxă complicată și o semantică aproape nulă. Nu-mi plac picturile anaerobe, fără perspectivă.
Individualul are nevoie de spațiu, de orizont deschis, pentru a se afirma, chiar în cazul artei abstracte. Invers, dacă punem totul într-o oală sub presiune, sâni și buze, prezent și trecut, rău și bine, fărașe de frunze și saci de idealuri ș.a.m.d., fără nici un spațiu de departajare între ele, sigur mintea noastră va sesiza convenția și va reacționa, căutând să creeze spațiu, să impună o ordine. Multă muncă, însă, cu miza cam simpluță. Nu agreez pictura aglomerată, metodic- anaerobă.
Pictorul acesta îmi place, însă. Se mișcă la îngemănarea dintre geometrie și formele vii și creează spațiul necesar meditației asupra elementului individual.

Carmen Caragiu (1965-2015), 28 Februarie 2015