Efectul de realitate

W. BENDA îmi e cunoscut, ilustrator talentat, designer original, creator de măști fantaste și grotești, cu atât mai credibile cu cât sunt făcute din materiale mai perisabile, ca hârtia. Sigur avem aici ilustrat un principiu estetic de bază, cunoscut de la Konrad Lange încoace, ca teoria autoiluzionării conștiente, la care Blaga s-a referit în termeni de intropatie pe un plan impropriu. Adică, pe mine nu mă deranjează ideea de simulacru al realității care e arta, atâta vreme cât el își produce roadele, creând efectul de realitate. Nu mă deranjează că marmura nu e carne, că materialul artistic nu e materia biologică la care primul pare că se referă, pentru că, așa cum spunea Ricardou, senzația de realitate creată artistic are o viață, o zvâcnire formidabilă de accent pe care realitatea neprelucrată nu le poate genera astfel de la sine. Ideea de artificiu nu are de ce să ne sperie. Cu cât artificiul și selecția sunt mai reușite, cu atât efectul de realitate e mai zemos. Primul lucru demn de remarcat la textul tău este că ai mediat reflecțiile cu ilustrații. Nu e vorba de orice reflecție, ci de acelea care se vor a fi nu doar spuse, ci mai degrabă desenate cu cuvintele, uneori exagerând doar pentru a atinge miezul inefabil al realismului. Amazoana ta e mai mult decât un caz particular al femeii, cu această imagine bine mediată de ilustrații ai țintit să schițezi linii esențiale din anatomia spirituală a femeii. Forța ei se sprijină pe mijloace simbolice, nu fizice. Prin versatilitatea și indefinitul său, cu puterea ancorată în magia expresivității, simbolul acționează adesea dezarmant înainte de a fi purtată o bătălie. Eufemismul e opusul refulării, spunea Durand. Prin sine are puterea de a subversiona forța brută, dar mai ales de a elimina frica, fapt pentru care amazonismul e compatibil și cu o cheie de lectură neresentimentar parodică, așa cum ai arătat, când le-ai minimalizat și le-ai ,,satir-izat” pe frumoasele ,.zebre” bipede. Frumos ai scris: ,,Însă în toată blândețea lor există și ceva războinic, dezinvolt, un fel de revoltă tăcută, revelată doar de freamătul buzelor, ascuns uneori, dar atât de evident. Parcă se pregătesc să te întărâte sau să îți întoarcă vorba. E un fel de prinde-mă dacă poți..., pe care îl poți vedea doar... în singurătatea lucrărilor”. Frumos spus, ai onorat piruetele nuanțelor… Mi-a plăcut poemul ales de tine din lirica erotică germană, mă voi opri puțin și asupra lui. Dar am mai văzut pe blogul tău niște poeme semnate de tine, mă gândesc să parchez și pe acolo. La proză, îmi va lua mai mult timp. Felicitări, Simona!

Carmen Caragiu (1965-2015), 13 Februarie 2015