Binele
ascuns e tocmai ceea ce împiedică binele să devină o convenție, un act mecanic,
formal. În acest punct se descoperă sensul nebuniei fericite. Ea deschide
perspectiva către „cealaltă față a lumii”, către nevoia de trăire eliberată de
clișee chiar în săvârșirea binelui. Scopul nebuniei în Hristos e subversionarea
„feței” încremenite a binelui aparent și recuperarea expresivității ce vine dintr-o
experiere a binelui autentică, spontană, printr-un excelent sincronizat tandem al
exteriorizării interiorului și interiorizării exteriorului. În fapt, binele
redus la formule ale binelui poate ușor deveni o mască îndărătul căreia se
ascund motivații secunde, mai puțin altruiste, adesea virusând conținuturile
formale ale părutului bine. De aceea, „metanoia” pleacă de la subversionarea binelui
închipuit, sesizând mobilurile ascunse ale faptelor și declanșând acea „micșorare
de sine” ce constituie intrarea în taina cuprinderii binelui necuprins,
neplafonat. Cu alte cuvinte, în taina icoanei.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu