Cum sari de la una la alta (85)

Video-clip. Planuri fulger. Scene imaginare. Prezentare artistică. Pe lângă ea se întâmplă fenomene neconvenționale, se precipită lumina, dar nu îi fug ochii. Cântăreața privește numai în față, deși e în centrul cutremurului. Mănuși negre. Șuviță de sânge. Continuă să cânte: psihicul e curentul ce reface imaginea. Sinteza imaginii formate pasiv nu e respinsă. Dar în centru este corpul viu, în mișcare. Hiperventilație. Tiroleza. Atenția încordată, stresul, cenzura, feedbackul nu stau ele la baza corpului învăluit de vânt. Muzică. Dans. Eliberarea de văl, de rigiditatea expresiei. Mintea nu e derutată de vârtejul ambiental. Realitatea e operată. Gura continuă să cânte. Corpul e și configurație și developare. Noi percepem materia pe dimensiunea configurației (sensului). Slăbiciune. Moarte asumată. Dezlegare. Trandafir în noapte. Balon de oxigen. Vedere sub apă. Ce-i în mintea ei? E ea? E altcineva? Întrebări! O fată ce există. Nedeterminare = a nu face recurs la desemnare, la prinderea în cleștii referentului. Tangență minimală, prin sugestie. A nu prinde referentul = a nu desemna univoc. Cine e? Întrebare = sete de localizare, de repere (clești). A nu te prinde în jocul percepției. Perceptualul univoc, „gol” de conținut te prinde în clește. A nu gusta din mărul biblic (conținutul perceptual), a nu investi în el, a nu te consuma pentru el. Vălul negru al aversiunii cade. Povestea albinuței cu ghetuțe: potențial estetic. Investiție de interes. Albinuța pășește. A păși = undă lentă, mers la ralanti. Primenirea spațiului vital al sufletului și al trupului. Unde ai văzut și ai auzit de o asemenea albinuță? Simbolismul e anterior, în spatele ochilor, al călcâiului, în sensul opus înaintării, în chiar mediul durerii, sub cenzură, unde este elementul refulat. Ce-i înainte se reflectă în ce-i lăsat în urmă, depășit în grabă.

Carmen Caragiu (1965-2015)