motto: „Creația întoarce cântare lui Dumnezeu /
Lumină din Lumină, suflet adevărat, / Duhul muzicii face Lumină în noi / Când
cu aripa-i în zbor ne atinge, / Răsună pașii Omului liber / Pe dalele
Împărăției, / Slavă Ție, Hristoase!” (L.v. Beethoven, „Missa Solemnis”).
Viziunea
creștină nu admite nici soartă, nici predestinare, care ar fi în contradicție
cu libertatea de alegere dintre Bine și rău. ci numai menirea Destinului
Hristic de mântuire și restaurare a Chipului originar al creației, Chip
denaturat prin căderea în păcat. Această menire nu este însă o lege
implacabilă, ci o asumare de bună voie și conștientă, de către fiecare
persoană, a acestui Destin Hristic de mântuire.
Prin
muzica sa, Beethoven arată din plin că și-a asumat conștient și cu fermitate
acest Destin Mesianic de restaurare a creației, misiune inspirată prin
revelație de Dumnezeu și întărită prin Daruri speciale de geniu și sfințenie.
Muzica sa are un caracter transcendental, este profundă, complexă, dinamică și
armonioasă, pătunde cele mai adânci straturi ale conștiinței, acolo unde are
loc confruntarea dintre Arhechipul divin și „fără-de-chip-ul” satanic.
În
partea I-a (Allegro ma non tropo)
spațiul de luptă este cel spiritual, lăuntric. Valuri de har, energie și putere
divină se revarsă în muzica sa, creând viziunea conlucrării artistului genial
cu divinitatea. Greutatea acestui război lăuntric cu întunericul și păcatul
este una dintre cele mai mari, căci vrăjmașul nostru este nevăzut și suntem
atacați fără veste, de aceea această luptă este mult mai grea decât oricare
alta; ea presupune multe pericole, mai ales pentru cei ce nu stau necontenit în
stare de veghe.
Iată
de ce universul duhovnicesc (de desăvârșire) implică multe sacrificii
interioare și suferințe, pentru că cel care luptă se află în permanentă
opoziție cu spiritul lumii căzute, spirit pe care Beethoven îl identifică cu „spiritul
micimii”, de pe urma căruia el însuși a avut foarte mult de suferit. El însă
își asumă această Golgotă, acceastă Cale Împărătească grea „de la suferință la
bucurie”, după cum afirmă el însuși. Treptele acestui urcuș către Împărăție
sunt trepte de desăvârșire lăuntrică, sugestiv revelate în muzica sa.
Partea
a II-a (Molto vivace) sugerează
dinamica desăvârșirii, printr-o Horă de idealuri și virtuți, de o rară
frumusețe și armonie (Cercul-Hora fiind simbolul perfecțiunii). Prin forța
pasiunii și a voinței, sufletul este propulsat pe trepte tot mai înalte. Chiar
dacă biruința este foarte grea, hotărârea de a-și continua Calea este în
acord cu cuvintele lui Beethoven: „Trebuie
să merg mai departe? Trebuie!” (Muss es
sein? Es muss sein!)
Partea
a III-a (Adagio molto cantabile). Pentru
cei însetați de Adevăr și de sporire spirituală, care știu s-o asculte și s-o
înțeleagă, muzica lui Beethoven deschide ochii orbi ai sufletului, creând
viziuni tainice substanțiale, de ritual sacru, deschide porțile Împărăției
lăuntrice, unde Treimea și-a făcut Lăcaș, iar Duhul Sfânt, Mângâietorul, îl
mângâie și-l unge pe Omul îndumnezeit, ca Fiu al Împărăției.
Muzica
sa are un caracter novator, eliberator și purificator, prin trezirea
conștiințelor asupra sensului major al vieții. Muzica lui Beethoven reprezintă
astfel arhetipul luptei pentru mântuirea persoanei umane prin propria sa
lucrare și propriul răspuns față de Creator, dar în același timp și Arhetipul
restaurării întregii creații sub acțiunea Harului dumnezeiesc.
În
partea a IV-a (Finale) ritualul plin
de evlavie și smerenie al liturghiei pământești unită cu liturghia cerească
plină de măreție sacră deschide Calea împărătească, la capătul căreia renaște,
prin biruința asupra răului, Poporul lui Dumnezeu ales, din Oda Bucuriei, cântare de recunoștință și
slavă, adusă lui Dumnezeu, de o frumusețe profetică.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu