Binele din lume constituie „substanța” divino-umană a
lumii viitoare. În perspectiva universului transfigurat, numai binele e
productiv. Lipsa binelui va însemna un deficit de „materie” a creativității
eshatologice, și aici se întrevede „golul” de iad, suferința de a nu te putea
„crea din nou”, de a nu te putea „resuscita” în lumina icoanei lui Hristos.
Binele poartă în sine suflarea reînsuflețitoare a vieții lumii. Binele e
aderent la luminările dătătoare de viață ale Duhului („asista”). Mai presus de
bine și de rău e doar Binele. Aceasta pentru că binele se transcende pe sine
prin Bine, iar răul se transcende pe sine tot prin Bine. Și fără transcenderea
de sine în taina iubirii sinele se închide în sine asemenea unui univers
concentraționar. Iadul este universul concentraționar al închiderii de sine, al
netranscenderii de sine prin părtășia la iubirea divină. Raiul este gustarea
continuă din rodul euharistic al transcenderii de sine prin dragoste, prin „întruparea
în Celălalt”.
Carmen Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu