Unde nu este Iisus Hristos, acolo unde dumnezeirea e
socotită o transcendență absolută ce nu transpare și nu comunică prin întrupare, ea nu poate
avea nici în ochii aderenților o față personală, acea față neavând o inițiativă
personală. Lumea, însă, n-a putut ieși dintr-o esență oarbă, involuntară, căci
aceasta ar face lumea necesară acelei esențe și imperfecțiunea lumii ar ține de
imperfecțiunea aceleia. În acest caz, lumea ar avea o desfășurare fără rost,
fără scop, lipsită de orice lumină a sensului, o mișcare oarbă, așa cum observă
părintele Stăniloae. Nu s-ar afla nicăieri o realitate perfectă, cu o putere
absolută în ea însăși, putere din care nu poate lipsi conștiința atotluminoasă
și libertatea deplină.
Carmen Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu