Înaintea luminii create
a existat Primordiala Lumină cea din veci Necreată.
Esența primordială
și-a făcut sălașul în Întunericul ininteligibil.
Despre ea a cuvântat Ancestralul Profet, când a spus:
„El și-a ales întunecimea ca loc al Său, tainic,
ca sălaș al Cunoașterii, imaterial și mai presus de
închipuire,
ca loc în care nu sunt menite să pătrundă
nici înțelegerea, nici cuvintele omului”.
Meditând la acela, Vechiul Înțelept a reflectat
îndelung la
„Întunericul din sânul întunecimii,
Poarta tuturor tainelor”.
Nici acum și nici vreodată
nu se va putea cuprinde cu numele Esența adevărată.
Îl numim esență
pentru că El este ca un ocean al Esenței.
Un ocean inefabil și fără de margini
se întinde nedeslușit și infinit dincolo de
limanul noțiunilor de timp și spațiu...
Acela este în întregul Lui Esență, și numai Esență,
și totuși, neavând esența niciunui lucru cunoscut,
este, deci, și absolut mai presus
de Esență.
Îl putem numi Ființă
fiindcă înainte ca totul să fie, El este.
Și totuși, rămâne să fie dincolo de ființă,
mai presus de orice lucru existent
și de existența însăși.
Este numit Unul
Acela care, unicul din câți există, este
în întregime Simplu și Neîmpărțit.
Dar, totodată, el transcende antinomia „unul și
multiplu”.
Nu poate fi redus la concepte, nici chiar la ideea de „Unu”.
Propriu-zis, nu poate fi numit nici „unul”, nici „unitate”,
Nici „mulți”, nici „multiplicitate”.
În fine, îl putem numi Minte sau Gândire,
pentru că El Însuși este, prin esența Sa, Minte,
întreg Minte și numai Minte!
Cu toate acestea, El este cu totul altceva decât mintea
și decât gândirea,
cele prin care se exprimă dualitatea,
cele prin care se întemeiază relația dintre un obiect
și subiectul cunoscător!
Niciuna dintre aceste două nu se pot odihni
prin repliere în sine,
într-o Desăvârșită Simplitate...
Subiectul are nevoie de obiectul său,
iar obiectul de subiect;
în timp ce, iată, Esența
Primordială nu are nevoie
nici de a gândi,
nici de a fi gândită, ca atare...!
El nu încape în categorii:
nelimitat este, de-sine-existent,
liber și simplu, și
nesupus necesității!
A conceptualiza sau a fi conceptualizat
este propriu naturii lucrurilor create.
Iată de ce o esență gândită
nu este una cu Esența Primordială,
după cum Ființa cea posibil de limitat la existență
nu este, nici ea, una cu
Ființa Dintâi.
Conceptul de „unitate” nu este menit să descrie
Unitatea Primordială.
Mintea care poate fi gândită, ca atare, e mai prejos
de Mintea Necreată!
Condiția gânditorului e dualitatea, ca „pol opus” al
Simplității.
Dar cel care și-a abandonat complet gândurile
ca și când ar fi renunțat la puterea însăși a gândirii
lui,
pe acela, singurul, l-a călăuzit Lumina Minții
Dintâi!...
Carmen Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu