Partea I-a – Allegro ma non troppo
Inițiază acea viziune apocaliptică ce caracterizează
simfonia în ansamblul ei. Ea reflectă o nouă creație a lumii: concomitent o distrugere și o reașezare a noului
relief, o remodelare și ridicare a lumii din genune. Omul este elementul
central al acestei cosmogonii spirituale. De fapt omul se re-naște și prin el
tot cosmosul. De aici corespondența dintre imaginile lumii exterioare și
procesele interioare.
Din această perspectivă muzica lui Beethoven poate fi
considerată ca o figurare a Destinului Hristic; oglindește pe de o parte starea lumii căzute,
șubrezită de păcat, fărâmițată și măcinată de contradicții, supusă
întunericului și morții, ca o lume de umbre (corpuri) care se războiesc între
ele și pe de altă parte această stare disperată conduce la disoluția
timpurilor, la prăbușirea peretelui despărțitor dintre cer și pământ, ca lupta
dintre cele două lumi, cea veche și cea nouă care se naște. În această luptă au
loc mișcări tectonice, care modifică atât relieful interior al omului, cât și
pe cel exterior, ca o despărțire a Luminii de întuneric. Crearea din nou a
lumii implică revenirea la frumusețea dintâi, ridicarea creaturii căzute în
moarte, redirecționarea celui rătăcit, re-înviorarea naturii slăbite, act pe
care nu-l putea înfăptui omul singur, ci numai prin puterea lui Dumnezeu, Cel
care dăduse viață la început creației.
De aici, caracterul revelator al acestei muzici, ce întruchipează
o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu. În mișcarea sa, muzica se nevoiește,
suspină, până la momente de sfâșiere și suferință. Înaintarea susținută de
harul lui Dumnezeu e urcuș transcendental prin valurile suferinței, posibilă
doar prin asumarea Crucii, prin comuniunea sublimă cu voia lui Dumnezeu.
Partea a
II-a – Scherzo: Molto vivace
Această parte a muzicii guvernată de ascensiunea
sufletului, este configurată ca o mișcare rotundă, care sugerează fie o horă a
prieteniei și fraternității universale a noii lumi, fie o coroană a virtuților
și darurilor ce împodobesc Chipul sufletului beethovenian, în concordanță cu
roadele obținute, prin conlucrarea voinței și pasiunii cu harul dumnezeiesc, a
forței spirituale cu grația în mișcarea de depășire a obstacolelor. Această
mișcare circulară este un simbol al veșniciei, cercul fiind sugestia existenței
fără început și fără sfârșit... mișcare a muzicii suprafirească în semnificația
și frumusețea ei, susținute de harul dumnezeiesc.
Partea a III-a – Adagio molto e
cantabile
[…] nimic nu se compară cu atingerea dumnezeirii; față de
acest fior unic, orice idee, orice gând pălesc, sau sunt ca și umbra trupului
față de trup. Secțiunea secundă a Adagio-ului e structurată treimic: de trei ori, sufletul atins de suflarea Mângâietorului
pare că se pleacă sub vălul, sub umbra amintirilor, rememorând Crucea; cu această zestre a suferinței asumate se înalță de la
întuneric la lumină, de la suferință la bucurie. La capătul așteptărilor sale
de fiecare dată vine răspunsul dat de Tatăl, Cel ce binecuvântează și
hotărăște. Acest întreit dialog ne arată să suntem deja în miezul unui ritual,
care este însăși mișcarea sufletului primit în Împărăția Divină. Sufletul
înaintează ritualic, cu plecăciune, cum spune compozitorul, către Dumnezeu, cu
o sacralitate și cu o taină a mișcării în care se prind toate facultățile sufletului.
Partea a
IV-a – Finale
În ultima parte,
slava Împărăției lui Dumnezeu izbucnește cu forța prezenței și a plenitudinii
ei. Glasul muzicii împrumută tonul atotputerniciei dumnezeiești și sugerează
chiar intrarea efectivă în Împărăția Slavei. Omul se mișcă efectiv în Dumnezeu,
în Împărăția Tainei și a Puterii. În prima secțiune a ultimei părți, mișcarea
muzicii de la întuneric la lumină este în cel mai înalt grad emoționantă,
pentru că lumina care se face acum și aici este însăși lumina ochilor
sufletului, pierdută de om prin Cădere și redobândită, acum, în acest punct
crucial al simfoniei, ca o supremă tămăduire. Esența acestei lumini este
căldura, afirma Beethoven, căldura sentimentului filial se întoarcere acasă, la
Tatăl, după ani îndelungi de rătăcire. Aceeași luminare tămăduitoare pe care o
aduce cu sine muzica are, totodată, multiple semnificații convergente. Fiind o
lumină prin excelență duhovnicească, izvorâtă din lumina de Sus, ea are
legături cu actul Genezei, prin care Dumnezeu a făcut lumină. Totodată, ni se
sugerează universalitatea ei […].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu