„Realitatea pusă în lumină”

La opera vizionară a Iubirii participă, așadar, toate simțurile, chiar și cele fizice. Ele ies toate din indiferența lor și ca niște mânuțe se întind, fiecare ținând ofranda ei, pentru a pune ceva de preț pe altarul bunei-miresme a Viziunii. Pentru a contura chipul copilului mistic, câte mărturii infinit de înduioșătoare, venite din partea senzațiilor, nu-și înalță fumul lor de tămâie bine-primită către acest cer al Inimii! Mirosurile vorbesc de aroma nou-născuților, de aroma omenească a scutecelelor și a piciorușelor goale. Văzul aduce cu mărturia sa buna-mireasmă a imaginii nostalgice, când subțirea aripioară de pasăre ni se năzare că e o mânuță de prunc, ușor îndoită din cot. Orice sentiment de înstrăinare a pierit din simțuri, în lumea pătrunsă de o adâncă și fierbinte intimitate, ce infuzează toate detaliile și fiecare ungher al perspectivei. Această perspectivă pare că e continuu mișcată de o mână nevăzută, în sensul emoționării noastre. De fapt, tot ce vedem și simțim nu e decât „realitatea pusă în lumină”.

Pe toate acestea, mintea cea rece și indiferentă nu le cunoaște. Orice ar spune ea, indiferența ei însăși spune altceva. Lumea ideilor este în esență distantă, goală și apatică. Fondul afectiv al minții comunică o singură și mare (în fond, cât de mică) idee „goală”: un fals Adevăr, opus iubirii.

De aceea, rațiunea rece, neanimată de iubire, spune, fără îndoială, multe, dar poate foarte puțin. Și de aceea nu reușește să fie niciodată convingătoare cu mijloacele ei precare de trăire și de expresie.

Încă o dată, Iubirea este VIZIUNE, și încă, viziune de lungă durată, prin deschiderea Cărții Vieții, a cărei copertă este chiar inima noastră.

Nu există idee (autentică!) nemediată de o viziune, de o regie vie a Iubirii. Viziunea, izvorâtă din Iubire, conferă substanță rațiunii. Viziunea coincide cu momentul ieșirii din eclipsă a conștiinței. Apocalipsa este, în fond, starea de post-eclipsă. Noua perspectivă este a Duhului și noi vedem lucrurile și ființele prin ochii Lui.

Ochii curați ai păsărilor sunt așa cum i-a văzut Dumnezeu, de aceea ne emoționează până la lacrimi când privim adânc în ochii „copiilor mistici”.

Carmen Caragiu (1965-2015)