Una din marile taine ale muzicii: crearea spațiului prin trăire

Melomanii mei, majoritatea comentariilor muzicale care s-au scris nu țín cont de un aspect foarte important legat de tainele muzicii sau nu reușesc să precizeze corect acest aspect. Una din marile taine ale muzicii este crearea spațiului prin trăire. De aceea, legăturile elementare în structura muzicii sunt raporturile dintre sunete, iar variatele tonalități care rezultă din acestea, fiecare cu infinite modulații afective posibile, sunt stările de suflet. Prin ce cunoaștem că acestea sunt stările de suflet? Prin faptul că ele induc o atmosferă, mai mult, nasc un spațiu, deschid o priveliște, iar în receptor deschid ochii sufletului. Acest spațiu e foarte personalizat, perfect sincron cu starea de suflet care stă înapoia lui.

Cu totul altfel se petrec lucrurile în lumea psihologiei obișnuite. Aici, spațiul precedă trăirea. Prin forța împrejurărilor, spațiul din jur – rece și impersonal – rămâne adesea străin de trăirea noastră, astfel încât tendința noastră de interiorizare impune o rupere a tangenței cu realitatea exterioară.

În muzică, dimpotrivă, dualitatea interior-exterior se suspendă. Trăirea și spațiul se manifestă simultan, se potențează reciproc, există în deplină simbioză. Mișcările sufletului se lasă văzute, ca o realitate exterioară pe deplin constituită, dar care are întotdeauna un puternic conținut spiritual.

Când starea de suflet se schimbă sau capătă o altă orientare, intrăm imediat într-o altă scenă, într-un alt spațiu, această schimbare de decor fiind instantanee, obiectul „viu” reacționând imediat la pulsațiile vieții sufletești. „Muzica: trăire îmbăiată de spațiu” (Beethoven).

Carmen Caragiu (1965-2015), 23 Decembrie 2007