Vorbind despre părintele Ghelasie, trebuie spus că prolificitatea scrierilor acestui mare părinte se explică în primul rând prin natura integratoare a unui proces de gândire a cărui regulă de înaintare e deopotrivă spargerea tiparelor apatiei în judecată, iar pe de altă parte este scrupulul duhovnicesc, ca o frână ce temperează și elasticizează viteza gândului. Universul axiomatic pe care îl deschide dogmatica creștină, contrar a ce se poate crede, e unul ce face loc vitezelor de reacție și bunei îndrăzneli, pentru că rezonanța cuvântului revelat nu e încheiată până când unda de șoc nu-și va atinge efectul final, în clipa fără de timp a apocalipsei. Până atunci, rămân fronturi de undă neexplorate și în mare parte valabile teorii precum cea a catastrofelor, de René Thom. Dialectica gândirii duhovnicești înaintează cu privirea simultan îndreptată în două direcții - înainte și în urmă, în încercarea de a nu lăsa să se piardă nimic pe cale. Când se avântă prea mult, simte nevoia să se întoarcă. Înaintând, textul dă pagini în urmă. Cum spunea Hegel, mișcarea metodei reflectă mișcarea realității. Spiritul în care se mișcă un lucru e la fel de important ca și rezultatul mișcării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu