Referința: Ion Papuc, „Dumnezeu în matematici și în metafizică”, revista Convorbiri
literare, 6 septembrie.
Articolul merge la țintă: diferența dintre sistemul lui Descartes și cel al lui
Leibniz este esențială atât pentru istoria, cât și pentru prezentul gândirii, indiferent
dacă e vorba de științele spiritului sau ale naturii. Sunt două paradigme
fundamentale, opuse între ele. Prima admite știința materiei-mecanism ca știință
fundamentală. A doua, postulează știința vieții ca știință fundamentală, iar când
vorbim de fundamental o facem aici în sens epistemologic pur, vizând
fundamentele elementare. Dacă ontologia lui Leibniz e uimitor de relevantă
pentru monadologia actuală, totuși sunt necesare unele corecții ale sistemului
lui privitoare la devenirea lumii, la explicația mai aprofundată a fenomenului
morții, legat de cădere etc. În afară de acestea, Leibniz rămâne cea mai fecundă
minte din istoria filozofiei, nu în ultimul rând pentru că a văzut legătura
dintre misterioasa viață a elementelor și secretele matematicilor neconvenționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu