Yehudi
Menuhin s-a declarat admiratorul unei atitudini față de viață care stă mărturie
priorității estetice. Această atitudine, scria Menuhin, „nu
pretinde că ar respecta preceptele morale, ci numai
proporțiile estetice, dar în practică, aceasta se dovedește a acționa tot atât
de bine ca și cele 10 porunci, pentru a evita comportările greșite și a încuraja
virtuțile. Brutalitatea, nerăbdarea, invidia, lăcomia, suspiciunea sunt desigur
urâte, după cum dragostea și generozitatea sunt frumoase. Legile frumuseții pot
fi mai ușor definite, cer mai puțină exigență și, în mod sigur, sunt mai
reconfortante decât legile moralei. Frumusețea te amețește și te liniștește în
același timp - te amețește pentru că te inspiră și te invită la abandonare, te
liniștește pentru că cere un anumit grad excepțional de disciplină. Din contră,
moralitatea este adesea asociată cu ipocrizia, cu invidia, reprimarea,
prejudecata, dar mai ales cu constrângerea celor drepți și integri care invocă în
mod fanatic sancțiunile lor, fără a mai ține seama dacă produc plăcere sau
durere, bine sau rău”. Menuhin a insistat pe ideea acestei „împerecheri între
disciplină și abandonare, paradox esențial al frumuseții care reprezintă pentru
mine o supremă realizare omenească. (...) De bună seamă că aceasta nu-i
caracteristică numai pentru creația omenească; pescărușul dezgroapă scoici din
nisipurile plajei și le dă drumul cu o precizie infailibilă pe stânci, iar
pisica sare și cade înapoi pe patru labe cu aceeași precizie, manifestând un
echilibru asemănător între spontaneitate și disciplină, ceea ce, după mine, constituie
expresia cea mai elevată a vieții”. Menuhin
era si un mare admirator al naturii și al animalelor, cele care lărgeau
considerabil numărul membrilor „familiei Menuhin”... Într-un loc, violonistul a
spus că dintre științe, matematica poate fi trăită tot ca un fel de paradox al
frumuseții, în care se îngemănează libertatea cu disciplina, dar trebuie să fii
un matematician de vârf și să jonglezi cu creativitatea de tip matematic, ca sa
simți asta. Citatele au fost preluate din cartea autobiografică intitulată „Unfinished
Journey” de Yehudi Menuhin. Lewis Caroll, matematicianul și scriitorul ce s-a
plimbat împreună cu Alice în Țara Minunilor, avea și el o considerație specială
fata de... pisici. Elasticitate magică, electrizare și remanență, aceste
fenomene sunt atât de bine puse în valoare de comportamentul pisicesc, credea
Caroll, încât pisica rămâne aici chiar și când ea dispare... Iată textul rămas
celebru: „- Bine, zise Pisica, și de data asta dispăru încet de tot, începând
cu vârful cozii și sfârșind cu rânjetul, care mai zăbovi câtva timp, după ce
tot restul pisicii dispăruse. Ce curios, gândi Alice. Pisică fără rânjet am mai
vazut dar rânjet fără pisică... Așa ceva n-am pomenit de când trăiesc...” Din tânăra
generație de poeți, Adrian Diniș își face un obicei din a valorifica, nu fără
un efect super, surâsul pisicii de Cheshire..., asta ar mai trebui spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu