"Muddy Waters - You Can't Lose What You Ain't Never Had" - Cu o superbă muzică și un aranjament epic, nemuritorul Muddy Waters navighează liber prin transcendența genului blues
Grozav. E, într-adevăr, aici, o transcendență
a libertății controlate în ultimul moment. Muzica de acest tip improvizatoric
nu lucrează cu nivele ierarhizate ale ordinii și nici nu solicită atenția în
sensul constructivismului bine orientat. Demersul e contrar. În
loc de hipotaxă și construcție, avem de-a face cu parataxă și cu deconstrucție.
Se ia mâna de pe porumbel... Se sugerează un abandon în vârtejul improvizației,
cu accente hazoase nelipsite, dar cu sugestia acut plăcută că lucrurile se
aranjează de la sine, fără a fi fost controlate din scurt. Timbrul chitaristic
este cel mai expresiv comentariu în acest sens. Orăcăie, se scălâmbă, miaună, latră,
le face pe toate la un loc, în timp ce sonoritățile par articulate persiflant
din colțul gurii, dar țâșnind de aici cu o putere și cu o percutanță mai mare
decât dacă ar fi ieșit prin gura larg deschisă. Ca în poezia lui Mircea Ivănescu,
la nivel timbral se creează sugestia unor entități noi, compuse, prin transfer
de însușiri. Mieunatul se combină cu lătratul. Cine e personajul ce întrece
orice blazată așteptare naturală? Pisocanele (pisică + câine), spune Ivănescu...
Audiție plăcută. Merită.
Carmen Caragiu (1965-2015), 17 Aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu