duminică, 4 octombrie 2015

Cum sari de la una la alta? (61)



Arta = anesteziant. Lumi în miniatură. „Rezistența” (pasivă) e în obiect. Raporturi oblice. Bărbia de porțelan = ulcior, cană. Bea din cană, din tigvă, ca în regele Lear (intertextualitate productivă). Rimbaud: iluminările! Stabilitate tropică = nimeni nu „țipă” în jur. Stop-cadru. Ralanti = „proiecție în care mișcările apar mai lente decât în realitate”, informațiile nu fug, nu se „reduc”. Prolapsul nu se reduce. Cuvântul e autonom, încadrat de alb = negru pe alb. Respiro. „Partir cest mourir un peu”. Altul: el știe ce face, știe mai multe decât mine, nu-l pot substitui, nu-i o producție psihică a mea. El are biscuiți. Dorințe mici, copilărești. Parcă ea nu mănâncă niciodată. A mânca = curiozitate, noutate! Vine din lună. În artă, referința dispare (inconștientul se eliberează). Libertate = percepție directă, curată, nestricăcioasă. Sărut = scânteie dulce. Timpul merge singur. „Nimeni nu-și poate sări umbra”. Nu știe ce zace în el, se apropie ca ăla micu de foc. Se joacă cu focul! Nu-i așa că ți s-a făcut pielea de găină? Ea i-a umplut viața, inima! Seamănă ca două picături de apă. Am dureri mari.  Mă „ține” toată partea asta. Absența controlului = ochiul minții e ațintit (deschis, atras) pasiv, nu activ! Filozoful se privește din afară. Își „pune” mintea. Chel = i-a căzut tabla de pe casă.  Toți se „agață” de ceva. Durerea, țipătul = sem eludat. Gestaltul are limita durerii, a neplăcerii. Magnetismul durerii îți suge mințile. A pune pe hârtie = a fixa (contenție) elementul subliminal, elementul refulat, a-l scoate la iveală așa cum e, a-l lăsa așa: lizibil, semnificativ. Ai umblat și ai văzut multe. Gaura cheii = un punct văzut de departe. Înaintarea liberă, plutirea, abandonul controlului evitant (postural, acțional etc.) = calea dreaptă, linia dreaptă, drumul cel mai scurt. E miraculos cum metafora „prinde” informația colorată și este efectivă. Tânjire = infinitul muzicii, nostalgia, sufletul. Soprana = privighetoare. Ce-ai „pierdut”? Durerea. (Există durere, suferință!) Copil = schiță de portret.

Carmen Caragiu (1965-2015)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu