Fantezia
ia avânt. Imaginația tinde să fluctueze, să alunece liber în timp. Refularea =
blocarea previziunii, a alunecării în timp. Pe dimensiunea „întinderii” în timp
apar imagini senzoriale. Muzica lui Debussy (semnificant) se desfășoară în
construcții vizibil aeriene și fragile, cărora le lipsește osatura. Înduioșare
indefinită. Arta nu se teme să arate (să nu respingă) elementul refulat. Iubirea
are nevoie de har, de dezlegare ontologică, de impuls cosmic, de formă, de
finețe. Lichidul trăiește fericit cruzimea vaporizării. Brațe moi, slabe (salbe),
de mucava. Mama îmi povestește cum m-a visat: „Erai
îngrozită!” Ce bine-mi face! Principiul unitiv nu e principiul forței, ci
principiul slăbiciunii. Am fi meritat moartea și ni s-a dat Învierea! Arta =
săgeată slobozită din arc. Clipa se dilată. Mintea se relaxează alunecând în tunelul
timpului, în viitor. Durata bergsoniană e prelungă, calitativă, ireductibilă la
extensiune, la spațiu. În starea de hiperventilație imaginile nu se sting,
semnificanții estetici se aprind! Căderea liberă are loc în timp. Legea lui
Newton își dă drumul în timp. Timpul trece peste noi. Arta spațializează timpul,
populează nedeterminatul cu personaje. Ora de catifea. Sublimul. Ploaie caldă.
Mirosul mentei de apă (fericirea). Încetează calculele, grija. Clipele îmi par
aievea veșnicii. Dualismul viu-mort dispare. Păduri de mărar = investire cu
sens. Pătrunjelul are piciorușe gramaticale, e articulat (hotărât). „Capsa” ce
aprinde umorul. Umor englezesc, „negru”. În artă, nu există decât trăire
degajată (în abisul timpului) pe plan potențial. Conștiința definește ce este
prin ce va fi. A schimba apa în vin. Discurs pentru captarea fericirii. Senzația
fericirii e dobândită în măsura în care rațiunea cedează voluptății spirituale.
Dorința de fericire vizează cu predilecție captarea planului exterior, al
senzorialității, coincidența nevinovată, neîmpovărată de nimic, cu ceva din
lume, salvarea elementului pierdut din vedere. Intruziunea inefabilului și a
diafanului, suferință învăluitoare și adâncă, lipsită de concretețe în plan
motivațional. Meșteșugul fabulos de a descoperi spiritul în imanența materiei.
Spiritul se mișcă acum într-o lume în care materia nu-i mai rezistă. Materie
penetrabilă și exprimabilă. Materializarea imaginarului. Unire a subiectului cu
obiectul. A descrie în mod obiectiv o reverie înseamnă deja a o diminua și
întrerupe. Nat se urcă cu pantofiorii în pat. Vigori, tării, alune în
ciocolată. „Pântecul imens ca un balon / Sus, peste orașe de carton / Colorat
mă poartă în bocanci, / Mestecând alviță de doi franci”. Slăbirea
egocentrismului, a sclaviei. Plutire. Odihna atenției.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu