Moartea
= a da trupul firii. Timp duhovnicesc. Trup de slavă. Copiii învierii nu merg
spre stricăciune, spre întuneric și spre noaptea apropiată. „Dar cărarea celor
neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu
crescând spre miezul zilei”. Empatie, simpatie. Altfel, ne scufundăm ținându-ne
de mâini. În artă, nici o mișcare nu e inutilă. Când zici „guriță”, nu trebuie
să precizezi dacă este vie sau moartă. Forța nu rezolvă nimic. Se exercită în
gol. Robia cantitativă. Cine perseverează, cine forțează, forțează în gol. Nu
poți să re-creezi viața! Arta valorifică pozitiv, nu negativ, analogia
discretă, eterogenitatea, mișcarea liberă (decuplarea modulului). Situație
delicată. Vinovată fără vină. Prinsă în menghină. Fâstâceală, blocaj!
„Controlul” nu se rezolvă prin forță, ci prin simbol. Ca și când ar muta cu
mâna un lucru de colo colo. Camfor. A te sacrifica pentru alții, a nu căuta să
obții = sensul fericirii necondiționate. Avid de a umple golul. Înțelepciune =
pătrundere. Arta nu e aridă, pentru că integrează corpul! Arta surprinde,
iluzia, nu. Expresia nu manifestă întunecare (durere). Morții tineri. Orice
limită ontologică nu poate fi decât interioară. Asociația prin asemănare și nu
prin contiguitate = rezonanță. Asociația prin contiguitate = buba.
Intensificări de vânt. Rocada = cheia răsucită în broască. Nod. Un bob zăbavă.
A te păstra în început. A sta = legănare. Ambiguitatea (sugestia subliminală)
stă la baza procesului de developare, simbolizare. Nu trebuie să existe sforțare
și frică. Nu de „moarte” (extincție, somn) ne e teamă, ci de blocaj, de moartea
eternă, de non-sens. A muta munții din loc. Sindromul (semnul) frumoasei din
pădurea adormită. Brațul cotește. Doza de atac. Durerea face bine. Limită
intensivă. Libertatea (voluptatea) trezirii. A nu confunda viața cu funcțiile
fiziologice, ci cu modelarea vagă, desenul, figura, imaginea. Închipuirea
completează. Arta confundă „moartea” cu ușurarea, odihna. Despre Pinocchio nu
se spune nici că respiră, nici că nu respiră. Muza adormită. D-ra Pogany. Dragostea
adevărată: a sacrifica ceva din noi înșine.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu