Armonie
= sinergie, sim-fonie. Muzica nu exprimă sentimente psihologice, ci este
sentimentul sentimentului, gândirea gândirii. Nu trebuie să ne imaginăm
pluralitatea vocilor ca pe o ecuație de contiguitate (aRb), ca pe o flacără
vremelnic animată de feedback. Pluralismul nu se stinge. Voința e o UNDĂ. Poate
percepe „altfel”, ontognoseologic, într-o altă lumină, fără complexe.
Corelativ! „Trăiește” ceea ce gândești! Puricele sare liber pe axa timpului (O
idee țâșnește din alt timp). Racord insolit. Orice sunet nou, orice ocurență
poate răsturna valoarea de ansamblu a ideilor precedente. Ele își schimbă
sensul, slujesc din senin unei noi idei. Puii dorm, muncesc și ei prin somn.
Arta = tristeți cristalizate, zaharisite. Arta = aroma întrebării (rugăminții),
nu a răspunsului (scopului, fructului). Nu alergi la primire. Lacrima să te „scalde”
puțin. Lărgirea inimii. Căderea frunzelor e un sentiment. „Plutea o floare de
tei înlăuntrul unei gândiri abstracte” (Nichita)! Filmul este o explozie de
imagini, nu înseamnă a reduce imaginea la idee și a o respinge. Ideea (judecată)
de răutate blochează filmul (respingere). Hitchcock: regizorul arată lucrurile,
nu le judecă. „Păsările”. Filmul continuă să se deruleze. Nu te sufoci, nu faci
respingere la rău. Răul nu are ființă, nu moștenește cerul. A dori cuiva
moartea, distrugerea, a-i opune rezistență = a fi atașat de ego. Orice violență
se naște din frică, din precaritate, din instinctul de conservare. Nu-ți poți
percepe dușmanii decât distruși! Arta îi percepe înflorind.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu