Misterul
muzicii stă poate în balansul ei, în acordul bivalent. Muzica = dezlegare. Eliminarea
timpului psihologic, a timpului mort, a luptei. Conduita psihologică e
opțională, orientată, cu libido legat. Ritmul psihologic introduce o cenzură, o
distorsiune, un blocaj în ritmul estetic, care are durată, timp, viitor. Muzica
conține inevitabil o tristețe reziduală. Răscolește amintirile. Înaintează prin
întoarcere. Ideea că vei fi afară din trup e falsă. În vis simți că ai trup.
Trupul este infrastructura senzorială, este însăși imaginea, este filmul
curgător ce substituie suportul tridimensional al asociațiilor automate. Corpul
= obiect ontognoseologic: voință, joc, creație! Corpul (frumusețea) este
conținut imanent, developare. Noi improvizăm în limitele corpului. Materia =
corelativul obiectiv. Amintirea nu trebuie dusă mai departe (ca Sisif). A-ți
aminti = a muta orizontul așteptării. Emergența amintirii. Străvezime.
Retrăire. Nostalgie. Ești în top! Ușor e să ajungi în vârf, greu e să te
menții. Retrospectiv, totul e ruină. Doar pentru o clipă strălucești, atragi
atenția lumii. Te privești în oglindă. Neputință, imperfecțiune, singurătate. Te
privești în ochii altora. Distanța dintre imagine și realitate. Tot ce mă înconjoară palpită. Disponibilitate.
Muzica se repetă, ca o amintire. Trăirea lucidă a despărțirii, a morții. Impuritatea
trăirii se elimină. Gândește-te că ești cântăreț, că improvizezi, că vocea te
ascultă perfect. Ești transportat de voce. Grație înnăscută. Muzica nu se
termină. Fuzionezi cu dinamica inteligentă, cu obiectul activ, trezit! Fără
uitare, am trăi într-o continuă și paralizantă frică de moarte. Dacă n-ar fi în
stare să uite, omul n-ar mai putea să învețe. Numai Dumnezeu poate să-și
amintească totul. Cântecul emană din interiorul gâtului, al corpului, din
adâncimi. Pe această dimensiune adâncă, centrală, în miez are loc zaharisirea
estetică, echivalentă cu o neutralizare a platoșei musculare, a efortului de
localizare conturbat. Muzica urcă și coboară pe corzile vocale, în interiorul
trupului. Scara muzicală. În gât, în inimă e sălașul muzicii. În „pridvorul”
acelei Zile.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu