Numai
în scris (poveste) pruna are mobilitate. Ochii închiși (nu i se văd, o
frumusețe discretă). Oval venusian. E pură frumusețe, icoană, lumină inocentă.
Pruna developată în fată. Transfer de seme. Intervalul vieții se dilată. Nu mai
există rău de stat, de inerție. Oglinda nu se aburește. Prunc. „Nu irosi,
păstrează bine izvoarele vieții tale”. Țestoasă! Modelarea inertului. Fetiță de
plastilină. Nu se controlează, nu se aranjează. Somnoroasă. Naivă. Neglijentă.
Drăguță precum copiii și animalele. Nici un gest nu-i vine peste mână, anapoda.
Frumusețea pură e extrem de vulnerabilă, fără mijloace de apărare. E trecută
prin proba focului. Plastilina e mereu modelată, turtită, deformată plastic. Nu
există inhibiție de contact. Sugestie subliminală, nu devenire logică. Roata de
rezervă. Cine îngrijorându-se poate să adauge la lungimea vieții lui un cot? Surfing.
Te aruncă valul, peste cap. Iepuraș la puterea a doua, viu! Salomé oarbă,
frumoasă! Totu-i văzut de soare. Cealaltă spontaneitate. Căluț de mare.
Alergare la primire: ești așteptat „aici”, nu „dincolo”. Îndrăgostiții se
hrănesc cu tropi, cu biscuiți, cu pești, cu rumeguș (destrucție). Metafore
plasticizante. Lipiciul. Creația estetică este simbolică, iconică-productivă, nu
organică. Realitatea e „operată” (controlată, expresivă). Din nimic
„scapără”! Anticipația e dulce. Fenomene
de percepție la distanță. Drumul se întinde neted. Lumină palidă. Nedeterminare
= sugestii infinit posibile, chiar contradictorii. Acordul grav îți ia povara
de pe umeri. Sugestia nu are nevoie de organe pentru a funcționa, nu se strică,
nu e reversibilă. Arta suspendă cantitatea, intervalul, distanțele,
îndepărtarea, singurătatea, zările pustii. Obrazul întins: câmpie. Imaginația
înflorește din amalgamare fluidică. Sensul liber nu este cel pre-determinat, ci
cel neprevăzut. Se schimbă decorul. Degajă de pe linia porții. Înainte de
răsăritul soarelui, sunt în picioare, în sala de așteptare. A „lua” cu mâna,
precum copiii ce vor luna de pe cer. Bărcuță de hârtie pe apă. Încărcătură („nimic”)
= fluture de hârtie tras de cal. Paralelismele conduc la simplificare
aritmetică. Rămânem fără numărător. În artă se elimină decalajul dintre act și
anticipație; ochiul minții coincide cu ochiul fizic, prezența imaginară cu cea
fizică, astfel încât simțurile fizice sunt deschise, sonorizate, relaxate. Nu
are loc „dezaferentarea”, închiderea simțurilor, absența corporală latentă, „asurzirea”,
disociația. „Absența senzorială latentă” = preambulul morții, disociația
marcând inerția, conținutul refulat, piatra de moară, singurătatea. Teatralitate.
Părul flutură fără să bată vântul. Există mai multe camere, postate în
diferite unghiuri de interes. Se suspendă intervalul de alergare la primire (inerția
cărnii). Corpul-povară este o formă de actor (asimptotă). Hipersensibilitatea,
piatra de poticnire, cordonul ombilical ambiental. Imaginea care te interesează
(așteptată) survine instantaneu din față. „Așteptarea” nu trage la jug. Hârtia
de scris fixează privirea. Proiecția plastică (estetică) este de ajutor
simțurilor fizice, făcându-le să se desfunde, nu să se înfunde.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu