Îmi amintesc de Paul Valéry care spunea nu degeaba că pisica e liberă în propriul ei trup și că nu intră niciodată în conflict cu el. Pisică și câine... S-ar părea că sunt opuși, deși poate nu așa cum gândim. Unii etologi raportează acest binom la diferența dintre tigru și leu. Leul e o specie biosocială, care își duce viața în grup. Tigrul, însă, de regulă duce o viață singuratică, exceptând sezonul de împerechere. Sub aspectul adaptării la ambianța captivității, Mihail Cociu a distins două categorii de animale. Cele din prima categorie sunt foarte adaptabile, pe când celelalte, în același context suferă șocuri psiho-fizice care le pot fi fatale. Leul în general este considerat o specie oportunistă, îndrăzneață și aventurieră, fiind asemeni unor pionieri, spune Cociu, care colonizează ținuturi noi și necunoscute. Buffon vedea prin contrast tigrul ca pe un împăcat cu solitudinea și ca pe un refractar înrăit. Putem, până la un punct, asemăna pisica cu tigrul? S-ar putea, în măsura în care ne gândim că pisica se comportă preluând însușirile negative ale felinei refractare și transformându-le în calități pline de... șarm. E ca un tigrișor blând, care intrat în casa altuia face ce vrea el. Intră în casa omului, se suie în patul lui, se bagă sub plapuma lui, dar e ca la ea acasă. Tot spațiul pare a fi o extensie elastică a trupului ei țesut cu elastan. Pisica îi inspiră pe poeți, pentru că ea întruchipează un principiu estetic, numit inervație extinsă, înțelegând de aici starea de grație când subiectul și obiectul sunt co-reactive, co-mișcătoare. Locul pe unde trece o pisică devine electric și elastic. Pe lăbuța ei, spațiul se ia ca o șosetă, scria cândva Nina Cassian. Pisica e stăpână pe libertatea ei ca și pe omul care o răsfață. Nu slujește, ci e slujită și împarte din când în când favoruri adoratorilor. E rece, pentru că e electrică, spunea Baudelaire... Iar Whitehead: e electrică, pentru că se iubește cu electronii... Are afinități cu structurile intime și sinuoase ale spațiului. E un fenomen. Așadar, nu putem atenta la libertatea ei fără să o supărăm. Nu-i putem cere să facă ce nu are chef. La ea, cheful e la urma urmei o stare metafizică, numai privind-o cum se poate mula pe tot și toate, cu ochii închiși și cum gravitația nu-i pune piedici niciodată, fiind prietenă cu ea... Câinele, în schimb, și-a găsit stăpân în om, e ascultător, devotat, muncitor, răbdător, atent la comenzi neplăcute, dispus la sacrificii. Se comportă ca un supus ideal. Valéry afirmă că pisica fascinează prin alteritate, iar câinele, prin asemănare, în raport cu omul. Dar omul însuși, ființă complexă și cuprinzătoare cum este, poartă în sine câinele și pisica deopotrivă, alteritatea și asemănarea cu omul însuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu