Domesticirea. Câinele, eternul reper...

Domesticirea... Cum este posibilă această uriașă transformare, din animale sălbatice în animale domestice?, se întreabă Leif Andersson, profesor de genetică la Universitatea Uppsala din Suedia. La rândul său, Greger Larson, expert în genetică și domesticire la Universitatea Durham, se îndoiește de clasica presupunere că domesticirea presupune ceva de sus în jos, ceva ce oamenii au făcut intenționat. Povestea complexă, biunivocă e mult mai interesantă și probabilă, adăuga el, cu precizarea că înțelegând domesticirea, omul înțelege ceva esențial despre el însuși - cum e posibilă blândețea, cum ne-am îmblânzit pe noi înșine. Experimentul cu vulpea Mavrik, foarte cunoscut, popularizat prin National Geographic, mi se pare fascinant. Pe parcursul mai multor generații de conviețuire cu oamenii, vulpile blânde sunt selectate, iar acestea semănau atât de mult cu câinii, încât săreau în brațele cercetătorilor și îi lingeau pe față. Apar modificări morfologice și de comportament inexistente în sălbăticie; cum sunt abordabilitatea, datul din coadă, toleranța la mângâiere, la generația a șasea afinitate deplină. Morfologic, apar urechi pleoștite, variație de culoare, la primii pui născuți cu blana bălțată, cu pete, și stea în frunte, apoi coada încovrigată și mai scurtă. Dispar semnele marcante pentru adaptarea agresivă și defensivă totodată la mediul sălbatic, cum erau urechile ciulite, cu auz încordat, monotonia culorii, destinată camuflajului și coada îndreptată în jos, semn de tonus necomunicativ, opusul cozii încovrigate și jucăușe. Blănile bălțate sunt o trăsătură specifică animalelor domestice, dar și o țintă ușoară pentru prădători în sălbăticie. Eliminarea fricii și agresivității la vulpi, ceea ce Brian Hare numește reactivitate emoțională, a creat vulpi nu doar blânde, dar și cu o capacitate similară câinilor de a interacționa cu oamenii. Câinele, eternul reper...

Carmen Caragiu (1965-2015), 15 Septembrie 2013