Acatistul – o Odă a Bucuriei

Sfințirea unei ființe care l-a iubit mult pe Dumnezeu este un act consfințit de Biserica în calitatea ei de instituție pământească și inspirat de Duhul Sfânt, care umple de ardoare comunională inima oamenilor. Dar acest act are în primul rând menirea să responsabilizeze infinit persoana în care oamenii văd sfântul. El devine o conștiință părintească intens veghetoare, un chip de răspuns total la chemarea omului. Sfințirea nu înseamnă omagiere, laudă, ci chemare la smerenie și răspuns, un fel de a-i spune sfântului la care te rogi „tată” și responsabilizarea lui, urmare a acestui mod de adresare de la suflet la suflet. Acatistul, prin formulele sale consacrate, a surprins cu acuratețe esența sfințeniei, care înseamnă bucurie divină întru dăruire. Sfântului îi este dăruită bucuria de a fi chemat la dialog direct, față către față, iar practica acatistului pune în scenă acest dialog mult râvnit. Căci ce îi este mai drag tatălui decât a auzi că este chemat de glasurile fiilor? Bucuria repetată în cuvintele „Bucură-te” pune în mișcare dimensiunea totalității ființei, care începe cu mișcarea memoriei, cu rememorarea sacră a faptelor unei vieți. Și chiar dacă aceste fapte s-au consumat într-o mare suferință, pe durata vieții sfântului, ele se arată, în acatist, izvoare ale Bucuriei veșnice. Bucură-te, că ai luat chipul lui Hristos cel răstignit! Bucură-te, că asemeni Lui, ai cunoscut lumina mare a Învierii!

Acatistul este el însuși o Odă a Bucuriei, prin care suferința unei vieți se transfigurează în lumina Mântuirii, a Sensului final. Este un cântec de suferință și bucurie. Pământul pe care picioarele smerite și miloase ale sfântului a umblat a fost sărutat de ele și la rândul lui le-a sărutat, pentru că firea întreagă a cunoscut minunea atingerii îngerești pe care a adus-o cu viața lui. Întâmplările vieții sale sunt fapte de acatist, povești concentrate ale unor înfăptuiri cu rezonanță cosmică. Orice faptă înscrisă într-un acatist autentic are sau trebuie să fi avut o rezonanță cosmică. În el se vor regăsi toți înaintașii ce au precedat, de aproape, taina Durerii și a Învierii. Orice figură sfântă e o sonată. Bucură-te, sonată vie, plină de bucurie, ca și de sacră tristețe, de allegro, de adagio, ca niște sfinte fuziuni ale stărilor de suflet! De acum, muzica a devenit un termen principal de comparație, un reper de primă importanță atunci când dorim să descriem marile semnificații transcendentale. Acatistul se desfată în sugestiile și ideile oferite de muzică.

Carmen Caragiu (1965-2015)