joi, 9 iulie 2015

Cum sari de la una la alta? (17)

Hitchcock. Thriller. Derularea fotogramelor. Hemoragie. Cutia toracică deschisă. Ochii clipesc. Gura râde. Mațe roșii = ațe. Corpul aromatic e destins. În filmul estetic, totul este reversibil. Burta deschisă apare la următorul instantaneu închisă la loc. Ghidușie. Corpul intră în sfera conștiinței de sine. Parfumul inteligenței.  Orice există nu-i „sub”, ci „mai încolo”. Inima = relief de adâncime. Camera e mai rapidă decât ochiul. Luminile orașului. Echilibrul trăsăturilor. Frumusețea transparentă e inteligentă. Dragostea: a fi în gândul cuiva. Adorm și mă trezesc cu el în gând. Odată cu eliminarea durerii fizice se limpezește mintea. Ceremonialul povestirii. Creangă povestește lent. Volute. Are timp infinit. Insolitare. A murit în picioare, în papuci. Ți se ia povara de pe suflet, dorința de afirmare, de supraviețuire. Tristan și Isolda. Marea albastră, întinsă la soare. În moarte, referința rămâne integrală; ea este trupul, lestul nedisociat. Ce apăsare, ce redundanță! Continuitate. Întinzi o mână pământului. Pământul e continuu, convergent cu cerul, ca vârful și poalele dealului. Nu mai facem efort de a mișca lucrurile. Se mișcă fără efort. Chiar înainte de a mă urni (când simt mai tare povara morții) tocmai atunci primesc o scrisoare de la el. Lupta cu inerția. M-am agitat degeaba să urnesc ceea ce se urnea de la sine. Morții desculți coboară. Nimic nu ne desparte, decât un deal. Privesc de jos în sus, prin ochii lor, ai mării întinse. Facem totul pentru corp, pentru învăluirea lui. Faci din cadavru o imagine. Resurecția lestului. Morții respiră. Expresie, lumină. Lumina = marca apariționalului. Corpul intern. Ochii = ferestrele sufletului. Expresia se conservă ca în somn. Morții plutesc. Sunt vii, cu mințile plecate. Baza intuiției nu o reprezintă verificarea formală. Forma e o developare (prin trăsături contradictorii) a intuiției centrale. Identificarea sare peste etapa disocierii (a despărțirii de corp). Sentimentul estetic nu descrie ce simți după moarte, ci atitudinea față de cadavru. Elimină oroarea, scârba. Față luminoasă, ca medalia. Totul merge mai departe (face un pas mai departe) chiar pe durata somnului. Pe patul metaforei, cadavrul poate fi folosit. Între jos și sus nu este opoziție (respingere), ci nostalgie.

Carmen Caragiu (1965-2015)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu