Cum sari de la una la alta? (20)

Sunetul însuși este același, dar sunetul în modul în care se manifestă mereu ca un altul. Telescopare a semnificanților. Conștiința intențională. Lumea reală și obiectele ei trebuie concepute ca obiectualități pur intenționale, care și-ar afla baza existenței și determinării lor în adâncimile purei conștiințe constituante. Teoria modernă a comunicării nu se mai întemeiază pe conceptul saussurean al semnului și nici pe relația tradițională dintre semnificat și semnificant, ci pe acela al activității limbajului (limbaj = corp, semnificantul în sine e greu, gravid) și, în consecință, pe relația dinamică a semnificanților între ei. Nu există nici o semnificație pe care sistemele limbii să o preia ca atare și să o comunice; semnificația nu trebuie înțeleasă ca o prezență din afara limbajului, ci mai degrabă ca produs al activității semnificanților textuali. Regula majoră este a indeterminării (non-condiționării) semnificației. Semnificația = asimptotă. Hopa Mitică. Orice ideologie e cacofonică. Umorul privește pe sub sprânceană. Interval nostalgic = distanța de la actual la potențial. Vânturare. Pernă de aer. A muta dificultatea. Joacă-te cu o gâză. Materia caută beată parfumul Celuilalt, se hrănește din el. Nu te uita fix în ochii unui tigru. Redefinește boala! Te afli într-o poveste. Inferiorul împrumută trăsăturile superiorului, la orice nivel (inducție inconștientă instantanee). Sugestia nu trăiește în timp, nu se teme de moarte. Mintea copiilor. Greierele și furnica. Toată ziua cântă, ca și cum ar face ceva constructiv. De mâncat, când mai mănâncă? Copiii nu cunosc nevoile, sunt întreținuți. „El asistă la ceea ce exprimă”. Ia calea pustiei... Estetica urâtului nu poate fi valorizată decât ontologic, nu axiologic. Mână ușoară. Scoate din ea imaginea, o impulsionează să se exprime frumos prin orice mijloace. „Maniera cea mai profundă de a cunoaște (a pătrunde) o ființă este să asculți vocea ei”. Le grain de la voix. Ca „instituție”, autorul e mort! N-ai cum să mori, decât să te miști pe deal în sus sau în jos. „A slăbi este actul naiv de a vrea să fii inteligent” (R. Barthes). Răsturnare. Suplement. Fiul Omului. M-am visat în rochie albă de mireasă. Frații tăi te susțin, îți cunosc inima. Străfulgerarea nemijlocită. Personajele sunt potențialități developate. Subversiunea semnificatului ideologic de către semnificant. Ce este sensul? Penetrație în conștiință. Mister. În artă, avem de-a face cu o idealizare ontologică (nu exclusiv axiologică), substanțială, și implicit (nu explicit) axiologică. Idealizarea ontologică e prealabilă. De aici, posibilitatea esteticii urâtului.  Personificare. Exaltare. Prinzi aripi. Partituralul. Spațiul percepției (continuumul gol, ideologic, material) e substituit de cel al imaginației, al potențialelor developate. Mise en abyme. Textul se produce, reflex după reflex, în interiorul unui spațiu de negândit. Orgoliul îți închide orizonturile. Smerenia are orizontul deschis. Se adapă din ideal, își scaldă fața în ideal. La orizont e Dumnezeu. Materia = transpunere vizuală a membrului fantomă. Nu poate lăsa în urmă „corpul”, decât cărarea. Eu-Tu: întâlnire concretă, materială, pentru că spiritul întrupat nu semnifică decât în asociere, nu în disociere. El nu are valoare în sine, de ego. Cuplaj semiotic. A spune că se disociază spiritul de „corp” înseamnă că nu știm ce vorbim. Realismul e reconfortant, viguros, elegant, cu picioarele pe pământ, stabil psihic. Deci spiritul întrupat este ultima semnificație, grea, majoră! Textualitate. Vertij. Vâltoare. Cred că oamenii dorm în genere noaptea ca să viseze realul. Ne ferim de inducții negative prin iubire. Realul poate fi întotdeauna „visat”.

Carmen Caragiu (1965-2015)