Claritate
obscură. Slaba strălucire a cerului nocturn. Pendulul lui Foucault. Rotația
pământului. Nebuloase. Fenomene care depășesc pragul observabilului. Particulă
liberă. Observator participant. Legătura strânsă dintre atom și univers.
Temperament fericit. A avea răsuflarea (sufletul) pe buze. „A adulmeca urma
care poate duce în profunzime” (Einstein). Gustul de a lucra. A da drumul la
cuvinte. Întotdeauna gândește-te că sunt oameni mai nefericiți decât tine,
paralizați... Poetul se gândește și mai jos: că sub oameni există și pietre! A
coborî pe scara existenței! Faci abstracție de oboseală, o pui între paranteze.
Nu cedezi presiunilor sistemului. Muzica e povestea durerii. Poezie = viziune
oblică. Libertate = a fi transportat. A avea timp pentru a mângâia cocoșul,
pentru a vorbi cu el. Începem cu sfârșitul. Oase fragile. Cale de mijloc. A
merge șnur. Ți-ai trăit traiul, ți-ai mâncat mălaiul! Porumbelul trist,
neștiut. Frunza galbenă, scorojită. Nu trebuie să le privim ambițios,
perfecționist, ci sugestiv, voalat! Poetul e de partea frunzelor galbene. Ne e
rușine de suferință. Strângerea de inimă pune în mișcare materia. În câmpul
dorinței, al frumuseții, al milei se configurează materia. Mila implică
existența persoanei. Mi-e milă de apa tulbure din care ciugulește porumbelul
rănit. Câștig de spațiu, vânt. Puii dorm cu ochii deschiși, sub soarele crud.
Singurătatea esențială. Nu ți-e silă, nu ți-e scârbă de sărăcie, nu tragi cu dinții
de viață, nu te enervezi. În iubire, fiecare e oglinda celuilalt. Copilul =
solidaritatea cu tot ce există.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu