A
pune nume viețuitoarelor înseamnă începutul procesului de personalizare prin om
a creației. Punând nume unei ființe vizate, o institui în orizontul
intersubiectivității, împărtășind cu ea calitatea/demnitatea de subiect și
partener de dialog. A pune nume făpturilor reprezintă, așadar, o înscriere a
creației pe traiectoria dialogică și liturgică a personalizării cosmosului în
Hristos. Numele = o rază înțelegătoare ce luminează chipul făpturii, logosul ei.
Numele este cheița ce deschide lumea de poveste a unei întâlniri semnificative.
Prin nume, în lumina întâlnirii și dialogului, interiorul și exteriorul se
armonizează. Numele e o punte peste abisul distanței și înstrăinării. Numele
identifică și totodată distinge, indică așadar identitatea și unicitatea unei
ființe, cu temei în Cuvântul divin. A pune nume = a iniția o relație personală,
a constitui o relație de interioritate reciprocă, a activa, a pune în lucrare
condițiile de posibilitate ale unei comunicări de însușiri, ale unei modelări a
relației între sine și alteritate (celălalt) în icoana Logosului întrupat, după
chipul comuniunii și intersubiectivității Treimice. În paradis, Adam-omul a dat
nume viețuitoarelor, contemplând (asimilând noetic) rațiunile dumnezeiești din
făpturi, pecetea Logosului ce dă identitate fiecărei ființe create. Vederea sa
a cuprins lumea iconic, răspunzând actului creator dumnezeiesc printr-un gest
de asemănare, constând în constituirea lumii subiectului în orizontul
intențional al iubirii, al comuniunii dumnezeiești. Căderea are la bază, în
fapt, o cădere din acest orizont intențional, ceea ce a dus la afectarea
consistenței liturgice a actului creatural, până la o relativă dezactivare a
potențialului de împreună-lucrare cu Dumnezeu. Numele înseamnă o îmbrățișare
intențională a unei alte ființe. Numele = punctul de contact al văzutelor și
nevăzutelor. Numele trimite la ființa ca întreg dialogic. Numirea este gestul
fundamental al unei viziuni holistice și liturgice asupra lumii. Puterea gestului
numirii de dărâmare a zidului distanței și înstrăinării se desăvârșește în
iubire.
Caragiu
Carmen (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu