Lumea
trăiește mai departe, ca și când n-ai fi existat. Urmele pasului tău în nisip
și în iarbă s-au acoperit demult. Și totuși, chipul tău străpuns de absență nu
ne-a părăsit. Luminează ca o candelă nestinsă în liniștea cea mai presus de ceruri.
Odată, privirea și glasul tău au încetinit expansiunea universului. Toate s-au
întors cu fața spre tine, răcorindu-se la umbra unei grave mirări. Acum clipele
noastre nu se mai înghesuie, ca odinioară, unele-n altele. Avem răgaz să ne-aducem
aminte de cele ce vor veni.
Carmen
Caragiu (1965-2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu